Sari la conținut
News Alert

Dosar penal după cel mai grav accident produs vreodată pe o autostradă din România

Cel mai grav accident produs vreodată pe o autostradă din România a provocat moartea a patru oameni. În coliziunea produsă pe Autostrada Soarelui, pe o ceaţă densă, au fost răniţi, sâmbătă, 56 de oameni. 20 dintre ei sunt încă internaţi în spitale din Capitală. Accidentul s-a petrecut la ora 8:42, în condiții de ceață densă, în dreptul localității Lehliu-Gară, pe sensul de mers către Constanța. 

Poliţiştii de la Brigada de Autostrăzi şi Misiuni Speciale a IGPR şi un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Lehliu au deschis un dosar penal pentru infracţiunile de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă în urma accidentului.

Era ceaţă densă, iar la mai puţin de un minut de la prima tamponare, alte maşini s-au ciocnit. În total, 32 de autoturisme au fost implicate.

Într-o fracţiune de secundă s-a întâmplat”, spune un martor.

M-am trezit cu un perete de maşini lovite în faţa mea”, povesteşte altul.

60 de oameni au fost prinşi ca într-o menghină. Plini de sânge. Panică. Groază. Ţipete”.

Cei care au putut, au ieşit din vehicule. Echipele de urgenţă au fost alertate. Peste 100 de pompieri, 9 medici şi 22 de asistenţi au ajuns la faţa locului. Planul roşu a fost activat iar răniţii au fost trimişi spre spitale, inclusiv unele din Ialomiţa şi Călăraşi.

Vasile Dinga, managerul spitalului din Lehliu: „Noi am mobilizat toate resursele pe care le-am avut.”

41 de oameni au fost aduși la 7 spitale din București. Trei victime nu au mai putut fi salvate.

George Grigore, comisar şef la Direcţia Poliţiei Rutiere: „Se efectuează cercetarea la faţa locului. Identificarea celor decedaţi.”

Este cel mai grav accident rutier produs pe o autostradă din România. Toate maşinile implicate în carambol vor fi expertizate tehnic.

Neadaptarea vitezei la condiţiile de drum şi nepăstrarea distanţei sunt principalele cauze ale accidentului în lanţ, au anunţat poliţiştii. 20 de şoferi implicaţi în carambol sunt audiaţi la această oră în ancheta care trebuie să stabilească exact cum s-au produs coliziunile.

George Grigore, comisar şef la Direcţia Poliţiei Rutiere: „Principalele cauze de producere a accidentului sunt viteza neadaptată la condiţiile meteo - ceaţă cu vizibilitate sub 20 de metri - şi nepăstarea distanţei de mers faţă de autoturimul din faţă. În acest moment la sediul poliţiei sunt în desfăşurare audieri. 20 de conducători auto sunt audiaţi.”

La Spitalul de Urgenţă Bucureşti rămân internaţi încă 4 dintre răniţii din accidentul de pe A2. O victimă a accidentului este la Spitalul Elias, în stare gravă. Iniţial, cei mai mulţi dintre răniţi, 14, au fost duşi la Spitalul Bagdasar Arseni. După consultaţii, medicii au decis că 9 dintre ei pot pleca acasă.


accident a2

Filmul accidentului, AICI.

ACTUALIZARE 19:20 Unul dintre răniţii internaţi la Spitalul de Urgenţă Bucureşti a murit. Era o femeie în vârstă adusă la spital în stare foarte gravă.

ACTUALIZARE 17:40 Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, în jurul orei 17:35, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanța, traficul rutier a fost reluat pe sensul de mers către Constanța, la kilometrul 67.  

 Totuși, e bine ca șoferii să fie prudenți, pentru că pe jos, în ciuda materialului antiderapant răspândit, au mai rămas pe jos cioburi, bucăți de plastic, uleiuri, benzină.

ACTUALIZARE 17:00 Noi imagini surprinse imediat după carambolul din această dimineaţă, de pe Autostrada Soarelui, arată eforturile salvatorilor de a descarcera oamenii dintr-un microbuz.

Trei oameni au murit, peste 50 au fost răniţi, în accidentul în care au fost implicate 32 de maşini, potrivit celui mai recent bilanț.

Toate maşinile implicate în accident au fost duse la o secţie a poliţiei din apropiere. Vor fi sigilate şi expertizate în următoarea săptămână. S-au luat probe de sânge de la toți șoferii, pentru a se verifica alcoolemia.

La aproape nouă ore de la producerea accidentului, traficul pe sensul de mers către Constanța era încă blocat.

Situația persoanelor rănite, la ora 17:00

Spitalul Bagdasar: 14 aduși iniţial, doi rămân, doi fac investigaţii;
Spitalul Floreasca: Șase internaţi din cei 11 ajunşi. Doi sunt grav;
Spitalul Pantelimon: Trei pacienți internaţi. Au fost aduși 5. Doi au refuzat internarea; 
Universitar: Cinci răniți;
Elias: Patru răniți - unul intubat, trei stabili;
Sf. Ioan - trei stabili.

ACTUALIZARE 14:00 Două persoane de la Floreasca sunt în stare critică. Una dintre ele va fi operată. 

În şapte spitale din Capitală sunt trataţi acum în jur de 40 de răniţi. 13 sunt la Bagdasar, 9 la Floreasca, 5 la Pantelimon, 5 la Universitar, 4 la Elias, 3 la Sfântul Ioan şi doi copii, la Grigore Alexandrescu. Inţial cei doi copii au fost aduşi la Floreasca, dar medicii de acolo au decis că au nevoie de îngrjiri de specialitate. 

ACTUALIZARE 11:50 La spitale au ajuns puțin peste 40 de persoane. 16 persoane au refuzat transportul către unități medicale.

13 persoane rănite sunt la spitalul din Lehliu, două urmând să fie transportate către Capitală. Alte 11 persoane, între care doi copii, au ajuns la Floreasca, cinci pacienți sunt internați la Bagdasar-Arseni, iar patru persoane au ajuns la Pantelimon.

ACTUALIZARE 11:34 Potrivit lui Raed Arafat, sunt trei morți și în jur de 50 de persoane rănite, unele mai grav, altele mai puțin grav.

Una dintre victime este în stare critică, fiind intubată. 

ACCIDENT RUTIER GRAV- AUTOSTRADA SOARELUI

Accident grav pe Autostrada Soarelui, sâmbătă, 5 octombrie 2016 FOTO: Inquam Photos

ACTUALIZARE 11:30 Noul bilanț este de trei morți și aproximativ 40 de răniți, a declarat la Digi24, comisar-șef George Grigore, director-adjunct la Direcția Rutieră a Poliției Române.

Toate persoanele rănite au fost evacuate spre spitale. 15 dintre victime sunt la spitalul de la Lehliu, care este cea mai apropiată unitate medicală.

În total, 29 de vehicule au fost implicate în accidentul a cărui cauză principală a fost neadaptarea vitezei la condițiile de vizibilitate redusă.

Este un accident fără precedent pentru A2 în ceea ce priveşte numărul de victime. A mai fost un carambol în anul 2006, când a fost implicat un număr mai mare de maşini, în jur de 50, dar atunci nu a existat decât o persoană decedată. Cauza acelui carambol a fost fumul provenind de la incendierea miriștilor.

ACTUALIZARE 10:45 Numerele de urgență puse la dispoziție de autorități pentru informații sunt 021.264.85.15 și 021.264. 85.16. 

ACTUALIZARE 10:43. În acest moment, 21 dintre victime au ajuns deja la diverse spitale.

ACTUALIZARE 10:41 Primele imagini de la locul accidentului:

ACTUALIZARE 10:02 Raed Arafat spune la Digi24 că sunt 39 de victime, unele în stare gravă, altele sunt încă încarcerate, așa că nu putem vorbi, din păcate, de un bilanț final, ci de unul provizoiu.

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență a anunțat că în scurt timp va fi pus la dispoziția populației un număr de telefon pentru informații.

ACTUALIZARE 10:00. Este vorba despre două accidente care s-au petrecut la o distanță de 10-15 metri unul de celălalt. Este o priveliște macabră, a povestit la Digi24 Florin Vlădescu, martor ocular. El a spus că vizibilitatea era foarte scăzută, sub 25 de metri.

Nu trebuie să dăm vina pe șoferi, nu se circula cu viteză mare, lumea era conștientă că era ceață. S-a ajuns la un carambol în momentul în care un șofer a ieșit dintr-o parcare, a relatat martorul.

Un tir a reușit să evite primul carambol și a frânat la timp, dar s-a produs un nou carambol, în care a fost implicat și un microbuz. Două dintre victimele care au decedat se aflau în microbuz.

Auzisem de accident prin staţie, că am staţie pe maşină. Am lăsat-o uşor, am pus avarie şi când am ajuns aici am avut parte de nişte imagini macabre. (...) Este la un moment dat un Logan alb. Grupul acela de maşini, cei de acolo au avut zile pentru că în spatele Loganului a reuşit să oprească un tir. Aici este numai o parte a accidentului. În spatele tirului a intrat un microbuz, am înţeles că sunt vreo doi morţi în acel microbuz. Iar în spatele microbuzului, la rândul lui a fost lovit de încă vreo 2-3 maşini”, a povestit Florin Vlădescu.

„Lucrez în domeniul medical, lucrez cu spitalele, dar ceea ce am văzut aici m-a terminat psihic”, a mărturisit Florin Vlădescu. El a precizat că se întoarce la București, pentru că nu mai are puterea de a-și continua drumul către Constanța.

accident A2 lantaccident carambol a2

ACTUALIZARE 9:30. Accidentul s-a soldat cu patru morți și 32 de răniți, potrivit unui nou bilanț. În carambol au fost implicate cel puțin 20 de mașini.

IMG-20161105-WA0016

La locul accidentului au fost trimise deja două spitale mobile şi 20 de ambulanţe - unele SMURD, altele de la Serviciul de Ambulanţă.

accidenta2_4accidenta2_3accident A2-2accident A2

(Fotografii primite de la telespectatori, via Whatsapp)

Secretarul de stat Raed Arafat a confirmat la Digi24 că două persoane au murit și a estimat că sunt cel puțin 20 de victime, care vor fi transportate la diverse spitale.

Sunt în alertă judeţele Călăraşi, Ialomiţa şi Bucureşti-Ilfov, care au trimis mai multe echipaje, inclusiv echipaje de la Floreasca cu medici şi asistenţi suplimentari. Intervenţia va fi îngreunată din cauza deplasării în condiții de ceaţă a echipajelor, iar deocamdată nu se pune problema ridicării unor elicoptere SMURD, a explicat dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din MAI.

Accidentul s-a petrecut din cauza ceții dese și a vitezei. Cel puțin zece mașini au fost implicate în carambol.

Autoritățile au declanșat planul roșu de intervenție, astfel că toate ambulanţele disponibile au fost direcţionate către locul accidentului. 

Traficul este blocat pe sensul de mers București-Constanța, la km 67, iar șoferii sunt sfătuiți să folosească rute alternative.

Accidentul s-a produs pe fondul unei vizibilităţi scăzute, sub 50 de metri.