Sari la conținut

Acţiune de amploare a poliţiştilor contra braconajului cinegetic. Aproape 2.000 de ciocârlii, vânate ilegal 

 

Aproape 2.000 de ciocârlii şi peste 500 de animale protejate vânate ilegal au fost confiscate de poliţişti, în urma unei acţiuni de amploare a poliţiştilor FOTO: MediafaxFoto

Acţiunile au avut loc în Arad, Argeş, Brăila, Buzău, Caraş Severin, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Teleorman, Timiş şi Tulcea.

Au fost aplicate amenzi de peste 46.000 de lei. Poliţiştii au confiscat şi 41 de arme, aproape 25.000 de bucăţi de muniţie şi aproape 2.500 de exemplare vânate, unele fiind specii protejate.

În total, 35 de persoane au intrat în atenţia anchetatorilor printre care şi doi cetăţeni italieni. Pe numele celor doi italieni a fost întocmit dosar penal pentru braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

Poliţiştii au urmărit în special prevenirea braconajului cinegetic săvârşit de vânători străini. În timpul acţiunii care a durat două zile, au verificat 21 de partide de vânătoare şi au controlat 93 de vânători şi persoane implicate în activitatea de vânătoare.