Adolescent acuzat de canibalism, condamnat la 15 ani de detenție

Data actualizării: Data publicării:
Handcuffs
Handcuffs

Adolescentul în vârstă de 16 ani din Sfântu Gheorghe acuzat de uciderea unei persoane şi profanarea cadavrului a fost condamnat, în primă instanţă, la 15 ani de detenţie.

Handcuffs
Handcuffs

Potrivit sentinţei postate pe site-ul Tribunalului Covasna, instanţa a dispus ca tânărul, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Codlea, să fie internat într-un centru de detenţie pe o perioadă de 15 ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat şi profanarea de cadavre. De asemenea, el trebuie să plătească rudelor victimei despăgubiri materiale şi morale în valoare de peste 20.000 de lei.

Sentinţa nu este definitivă și poate fi atacată în termen.

Crima s-a petrecut în luna noiembrie 2017, iar ancheta desfăşurată de procurori a scos la iveală, printre altele, că adolescentul ar fi mâncat bucăţi din corpul victimei.

Potrivit procurorilor, tânărul ar fi recunoscut că este consumator de substanţe volatile, respectiv prenadez, de la vârsta de 7 ani, precum şi faptul că ar fi lovit victima cu un bolovan, spărgându-i capul, i-ar fi decupat faţa cu un ciob de sticlă şi ar mâncat o bucată din mandibula acestuia.

Cercetările au mai relevat că tânărul, care fusese încredinţat spre creştere bunicii, ar fi fost văzut în mod frecvent în anturajul unor persoane fără adăpost, care trăiau sub un pod dezafectat peste râul Olt, aflat la intrarea în municipiul Sfântu Gheorghe, unde s-a şi petrecut crima.

Victima, în vârstă de 21 de ani, era din localitatea Hetea şi vagabonda prin Sfântu Gheorghe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...