Sari la conținut

Anca Dragu: Am găsit la ministerul Finanțelor o echipă foarte bună

„Ministrul Finanțelor Publice este un minister mai tehnic și de aceea eu am găsit o echipă foarte bună, oameni devotați care stau peste program foarte mult, indiferent de perioada anului se găsesc foarte multe subiecte fierbinți care necesită multă muncă. Eu cred că Ministerul Finanțelor Publice este unul dominat de profesioniști, suntem într-o situație mult mai bună decât alte ministere”,a spus Anca Dragu.

Costin Borc a declarat  că două treimi dintre angajaţii instituţiei sunt dezinteresaţi sau chiar pun beţe în roate celor care şi-ar dori să lucreze. De asemenea, ministrul a atras atenția că legea nu îi permite să îi concedieze pe respectivii funcţionari-problemă.

„Regulamentele sunt foarte clare, eu nu pot să demit pe nimeni din minister. Aş putea la finele anului, e în ianuarie Şi va fi alt ministru, să îl evaluez şi să-i spun că nu e bun. Aş zice aşa: o treime ar vrea să facă lucruri, o treime sunt neutri, nu-i interesează deloc, şi ăia care pun tălpi. Ascund hârtii. Lucrăm la un program de hotărâre de guvern şi se pierde într-un departament. Mulţi sunt aduşi politic în ministere, trecuţi prin concursuri, de care nu te poţi atinge - o săptămână la un curs, 3 săptămâni în vacanţă. Ştiţi când face Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici cursuri? În iulie şi august. Unde? La mare, aţi ghicit”, a declarat vicepremierul Costin Borc la un post de televiziune.