Sari la conținut

Aurelian Pavelescu cere preşedintelui să invite la consultările pentru formarea unui nou guvern şi pe Patriarh şi ceilalţi reprezentanţi ai cultelor religioase



„PNŢCD îşi reafirmă, în această situaţie dificilă prin care trece ţara, identitatea sa de partid creştin. Suntem singurul partid din România care, prin Iuliu Maniu, fondatorul partidului, am adoptat morala creştină ca principiu constructiv. Acest principiu a fost reiterat după 1990 prin Corneliu Coposu.

În numele moralei creştine, una din componentele definitorii ale identităţii naţionale, ale culturii şi civilizaţiei româneşti, fondatorii noştri şi-au sacrificat vieţile. făcând supremul gest de martiraj, în temniţele regimului comunist ateu, pentru democraţie, democraţia însăşi fiind întemeiată ca o expresiei a toleranţei între oameni.

Ca partid creştin, cu legitimitate istorică, solicităm preşedintelui României, domnului Klaus Iohannis, să invite la consultările pe care le-a iniţiat în vederea formării noului guvern, şi şefii cultelor religioase din România: Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Mitropolitul Bisericii Greco-Catolice, Şefii cultelor protestante şi neo-protestante, Şeful Cultului Mozaic şi Muftiul Cultului Musulman. De asemenea, Preşedintele să invite la dialog Preşedintele Academiei Române şi reprezentanţii Universităţilor, ai şcolii româneşti, care, la rândul lor, au legitimitatea de a reprezenta interesele reale ale poporului.

Această consultare este necesară, în condiţiile în care Preşedintele României a afirmat că, în urma evenimentelor din ultimele zile, e nevoie nu doar schimbarea guvernului, ci de o adevărată schimbare de mentalitate în spaţiul public. Reprezentanţii instituţiilor morale ale poporului, bisericile şi şcoala, nu pot fi ignorate, în condiţiile în care criza profundă care a afectat societatea românească, începând cu clasa politică, este criza morală”, a cerut Aurelian Pavelescu într-un comunicat de presă.

Aurelian Pavelescu a transmis un mesaj controversat, imediat după decretarea doliului naţional în urma tragediei din clubul Colectiv. „Doliul național nu este justificat. Accidentul de la clubul bucureștean, la un spectacol”, a spus preşedintele PNŢCD atunci.

Citiţi şi: Klaus Iohannis: Voi merge în Piață | E nevoie de o schimbare complexă în politică. Majoritatea liderilor sunt dispuși să discute despre guvern tehnocrat și anticipate

A refuzat invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis

Mesaj pentru tineri de la Patriarhul Daniel