Bărbat reţinut, după ce ar fi vândut patru maşini pe care le luase în leasing

Data actualizării: Data publicării:
barbat cu mainile prinse in catuse
Bărbat reţinut, după ce și-a ucis cei doi câini din curte. Foto: GettyImages

Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat magistraţilor cu propunere legală, într-un dosar de înşelăciune în care este cercetat pentru că ar fi vândut patru autoturisme, în valoare de circa 81.000 de euro, luate în leasing.

„La data de 27 iunie, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Serviciul Furturi de Autovehicule au pus în aplicare un mandat de aducere, în judeţul Ilfov, emis pe numele unui bărbat, în vârstă de 41 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în formă continuată, prejudiciul fiind de aproximativ 81.000 de euro”, informează un comunicat al DGPMB transmis Agerpres.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 21 octombrie 2020 - 7 aprilie 2022, atribuindu-şi în fals calitatea de director al unei societăţi comerciale, bărbatul ar fi indus în eroare reprezentanţii unor firme, după ce, în urma cesionării unor contracte de leasing financiar, ar fi vândut patru autoturisme către cumpărători de bună credinţă.

La data de 27 iunie, în urma punerii în aplicare a unui mandat de aducere, bărbatul a fost depistat şi condus la audieri.

„În urma cooperării poliţieneşti internaţionale, unul dintre autoturisme a fost depistat pe teritoriul altei ţări”, arată sursa citată.

Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului Furturi de Autovehicule, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”