Sari la conținut

Biserică ridicată în parc. Judecătorii spun că trebuie demolată, preoţii se opun

Biserica a fost ridicată în urmă cu doi ani în parcul Emil Gârleanu din sectorul 3 al Capitalei. Supărați că spațiul verde a fost distrus, mai mulți localnici au mers în instanță.

Dan Trifu, activist de mediu: „Curtea de Apel s-a pronunțat irevocabil și a dispus anularea autorizației de construire pentru că terenul este amenajat ca spațiu verde și ca atare în condițiile legii biserica trebuie demolată”.

„Nu sunt de acord cu biserica pentru că majoritatea oamenilor lucrează, nu au un spațiu verde amenajat la fel de mare ca aici”, spune o persoană.

Parcul este întins pe o suprafață de aproape 4.000 de metri pătrați, dar trei sferturi din teren a fost deja retrocedat unui proprietar care încă nu a spus ce planuri are. Zona rămasă liberă este acum ocupată de biserică.

Activiștii susţin că autoritățile au apelat la un subterfugiu juridic pentru a permite ridicarea bisericii. Au eliberat autorizaţia de construcţie, deşi zona avea statutul de spaţiu verde şi legea interzice acest lucru.

Oficialii Primăriei sectorului 3 spun însă că documentele eliberate au fost perfect legale.

Ștefan Dumitrașcu, arhitect șef la Primăria sector 3: „Faptul că Arhiepiscopia ori din cauza lipsei de resurse sau din cauza încetinelii nu a reușit să ridice o clădire permanentă și a rămas la o construcție cu caracter provizoriu acest lucru a dus la posibilitatea atacării lipsei autorizației de construire în momentul în care aceasta a expirat, conform legii, iar instanța a dat câștig de cauză celor care au atacat această dispoziție”.

Ce spun unii dintre cetăţeni:

„Cum să o dărâme? Doamne ferește! Noi suntem atât de mulțumiți, locuim aici, în preajmă”.

„Noi avem nevoie de această biserică. În jur este biserică la Dobroteasca, faci un sfert de oră pe jos, e biserică la Timpuri Noi, faci un sfert de oră, e biserică la Foișor și faci la fel un sfert de oră pe jos, sunt oameni bătrâni, bolnavi care au nevoie de o biserică”.

Preoții spun însă că demolarea bisericii nu este o soluţie, iar decizia instanţei este interpretabilă. Nu au de gând să demoleze biserica, însă spun că nu vor ridica un alt lăcaş de cult mai mare, cum aveau în plan.