Bugetul ar putea strica vacanța aleșilor, dacă președintele atacă legea la CCR

Data publicării:
parlamentul romaniei - resized -mfax

Este foarte greu de crezut că bugetul va mai putea intra în vigoare la 1 ianuarie, dacă şeful statului îşi foloseşte toate pârghiile de atac, mai ales că pare foarte hotărât să le folosească.

Dacă legea bugetului de stat va fi adoptată pe 3 decembrie, atunci, din această dată, urmează trei zile pentru a fi atacată la Curtea Constituțională de unul din partidele parlamentare.

Dacă până pe 6 decembrie opoziția nu va ataca legea la CCR, atunci legea ajunge la președinte, care are la dispoziție 20 de zile pentru a promulga. Însă, este de așteptat ca Traian Băsescu să nu promulge această lege. Președintele are obiecții serioase bugetul de stat, prin urmare este de așteptat ca legea bugetului de stat să fie trimisă la reexaminare. Legea va ajunge în Parlament, unde aleșii vor putea sau nu să țină cont de obiecțiile președintelui. În orice caz, legea se întoarce pe masa șefului statului, care, cel mai probabil, o va ataca la Curtea Constituțională.

Magistrații Curții Constituționale nu au un termen limită până la care să ia o decizie asupra legii bugetului de stat. Cu toate acestea, este de așteptat ca magistrații să se pronunțe destul de repede, având în vedere că este o lege foarte importantă.

În cazul în care magistrații îi vor da dreptate președintelui Traian Băsescu, parlamentarilor le va fi stricată vacanța, pentru că sunt obligați să se întoarcă la muncă pentru a pune în acord legea bugetului de stat cu decizia Curții Constituționale.

Guvernul nu vrea să renunțe la acciza pe carburanți, iar președintele a oferit și soluții pentru a găsi bani la buget. Traian Băsescu a propus o tăiere a bugetului Ministerului Dezvoltării, care a crescut cu 1,22 miliarde de lei. O altă soluție oferită ar fi dobânzile de la credite, de unde, susține șeful statului, s-ar mai putea colecta 500 de milioane de lei.

Duminică, preşedintele Traian Băsescu a declarat că va returna Parlamentului proiectul bugetului de stat pe 2014 dacă nu se va renunţa la creşterea accizei la combustil, propusă de guvern.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...