BUZĂU. Un primar băut a provocat un accident rutier, soldat cu moartea unei tinere

Data publicării:
smurd 01 86983e26a2 81dcf79b64 2882812360

Primele informaţii relevă că accidentul s-a petrecut în satul Potoceni, comuna buzoiană Mărăcineni, când primarul comunei Cernăteşti, Valerică Șercăianu, ar fi făcut o depăşire neregulamentară, acroşând două adolescente de circa 15 ani care mergeau pe marginea drumului, după care ar fi lovit o altă maşină. 

Autoturismul condus de primar s-a oprit într-un stâlp de pe marginea drumului, pe care l-a scos complet din pământ.

Cele două adolescente au fost transportate la Spitalul Judeţean Buzău, una dintre ele de către primarul comunei Mărăcineni, pe raza căreia s-a produs accidentul.

Potrivit unor surse din Spitalul Judeţean Buzău, una dintre adolescente a fost stabilizată, însă cea de-a doua nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul.

Primarul avea o alcoolemie de 0,38 la mie

Sursele citate au mai precizat că primarul din Cernăteşti se afla sub influenţa alcoolului în momentul în care a provocat accidentul, el având o alcoolemie de 0,38 la mie.

Edilul se ducea spre Buzău, întorcându-se de la Primăria din Cernăteşti, unde ar fi consumat alcool cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Constantin şi Elena.

Circulaţia pe DJ 203 K în localitatea Potoceni, unde a avut loc accidentul, a fost blocată, traficul fiind deviat pe o stradă laterală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...