Sari la conținut

Canada se pregătește să ridice vizele pentru români

ACTUALIZARE 17.38: Șeful Cancelariei premierului a anunțat că luni va merge la Bruxelles unde va discuta cu ministrul pentru Imigrație al Canadei despre regimul vizelor în cazul României. 


Decizia Canadei vine după ce Comisia Europeană a fost de acord, marți, să ceară avizul parlamentelor naționale din Uniunea Europeană pentru adoptarea tratatului de liber-schimb dintre UE și Canada, un acord foarte important și cu multe beneficii economice pentru ambele tabere. Un parlament național ar putea să refuze să ratifice acordul iar votul său ar avea efectul unui veto. România și Bulgaria au amenințat deja că vor bloca acordul dacă regimul vizelor nu va fi liberalizat. 

Acordul dintre Canada și blocul comunitar ar trebui semnat la sfârșitul lunii octombrie, în cadrul unui summit la care este invitat și premierul Justin Trudeau.

În aprilie, Canada și SUA au primit încă trei luni de la Bruxelles pentru a se alinia politicii UE de reciprocitate a vizelor: țările ai căror cetățeni nu au nevoie de vize pentru a intra în UE trebuie, în schimb, să ridice vizele pentru toate țările blocului comunitar.

Comisia Europeană se va reuni pe 13 iulie pentru a vedea dacă este cazul să ceară vize pentru canadieni și americani. CBC News notează că nu este sigur că CE va lua această decizie, având în vedere consecințele economice care ar urma. 

România a atras atenția, notează CBC News, că sprijinul său pentru acest acord depinde de disponibilitatea Canadei de a ridica regimul vizelor. Europarlamentarul român Sorin Moisa a declarat pentru CBC News că soluția pentru această problemă ar trebui anunțată până cel tâziu în septembrie, altfel „avem o mare problemă”.  

Un punct de vedere oficial cu privire la această chestiune va veni cel mai probabil la toamnă, înainte de ratificarea acordului. Totuși, informații despre pregătiri din partea Guvernului canadian pentru ridicarea vizelor au fost vehiculate pe site-urile de specialitate ale aviației canadiane. Piloții canadieni au scris că s-au făcut simulări de zboruri dinspre marile orașe canadiene spre București.  

Canada cere cetățenilor români și bulgari vize, în timp ce SUA a impus regimul vizelor pentru cetățenii a cinci state din UE.

Citiți și:
Cioloș: E foarte probabil să merg la Ottawa. Canada trebuie să aibă o poziție pe vize până la sfârșitul anului
GALERIE FOTO. Dacian Cioloş, pledoarie pentru ridicarea vizelor în fața omologului canadian