Casă de patrimoniu, ignorată. Clădirea Institutului de Arheologie din Capitală nu a fost restaurată niciodată

Data publicării:
institut

Casa Macca, o clădire fermecătoare construită la sfârşitul secolului al XIX-lea, după planurile arhitectului Ion D. Berindey, casa a devenit Muzeu de antichităţi, iar astăzi este Institutul de Arheologie Vasile Pârvan.

Clădirea se află de peste 100 de ani în proprietatea statului român, dar nu a fost niciodată restaurată. Asta, deşi au existat nenumărate iniţiative de salvare a monumentului.

Angajaţii institutului asistă neputincioşi la degradarea clădirii. Paradoxal, nu pot aduce nicio mică îmbunătăţire, pentru că imobilul este monument istoric. Iar bani pentru o restaurare serioasă nu au primit niciodată.

„Acoperişul s-a degradat mai mult şi am cerut să intervenim să reparăm să oprim această agresiune pornită de la acoperiş cu apele de ploaie şi încă nu am primit nici măcar pentru proiect, dar pentru a repara”, spune Eugen Nicolae, directorul adjunct al Institutului de Arheologie „Vasile Pârvan”.

„De două ori a fost cuprinsă în programul Ministerului Culturii pentru restaurare. Dar niciodată nu a fost finalizată. Noi n-am obţinut niciodată bani de la bugetul de stat pentru a o restaura”, explică Ion Otiman, secretarul general al Academiei Române.

Cei doi atlanţi de deasupra intrării principale par să nu mai poată susţine greutatea balconului. Din cauza acoperişului şi a sistemului de evacuare a apei, ornamentele exterioare se distrug într-un ritm alert.

„Materialele au fost de foarte bună calitate la construcţia casei. Se ştie sigur că vitraliile au fost comandate la Viena”, afirmă Eugen Nicolae.

Asta explică totuşi cum de interiorul s-a păstrat atât de bine. Când treci pragul clădirii, ai impresia că timpul a încremenit. Tavane cu vitralii, scări de marmură, pereţi pictaţi cu personaje alegorice. Aici s-a trăit frumos. Acum, toate sunt acoperite de o pâclă întunecată.

Pentru Casa Macca nu se întrevede prea curând o speranţă. Singurul ei noroc e că a fost locuită şi a reuşit, astfel, să se salveze singură de la ruină. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...