Sari la conținut

Casa Regală a publicat imagini recente cu Regele Mihai și Regina Ana

Regele Mihai I al României și Regina Ana. FOTO: familiaregala.ro 

În textul care însoţeşte imaginile se menţionează că Principesa Margareta şi Principele Radu urmează să-i viziteze pe cei doi la reşedinţa lor, acolo unde vor lua parte la un prânz festiv, alături de prieteni de familie.

Ultima apariţie publică a Regelui Mihai I al României a fost în noiembrie 2014, atunci când a avut loc evenimentul „porţi deschise” la Palatul Elisabeta.

„Săptămâna viitoare, Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare și Principele Radu vor face o vizită privată în Elveția, în care vor petrece câteva zile alături de Majestățile Lor Regele Mihai și Regina Ana.

Familia Regală a fost împreună la mijlocul lunii decembrie, în Elveția, înaintea sărbătorilor de Crăciun de la Săvârșin. Acum, după sărbători, Altețele Lor Regale vor duce cu mașina în Elveția cadourile, felicitările și mesajele primite de Majestăților Lor în România, cu ocazia Crăciunului 2015 și Anului Nou 2016.

Cu ocazia șederii în Elveția, Majestățile Lor și Altețele Lor Regale vor lua parte la un prânz festiv, la care vor fi invitați prieteni de familie.

Cele mai recente fotografii ale Majestăților Lor înfățișează pe Regele Mihai și Regina Ana la reședința privată din Elveția”, scrie pe site-ul familiei regale.

Regele Mihai I al României și Regina Ana. FOTO: familiaregala.ro