Ce au făcut niște tineri care petreceau într-un sat din Vaslui când au aflat că o ambulanță a rămas blocată în zăpadă

Data actualizării: Data publicării:
oameni in ambulanta
Ce au făcut niște tineri care petreceau într-un sat din Vaslui când au auzit că o ambulanță a rămas blocată în nămeți. FOTO: Facebook Radu Roxana

Un echipaj medical de pe o autospecială a Ambulanţei Vaslui rămasă blocată în zăpadă a fost ajutat de un grup de tineri aflaţi la o petrecere în zonă.

Salvarea a fost solicitată în noaptea de sâmbătă spre duminică pentru a ajuta o femeie de 37 de ani care se simţea rău.

Ambulanța a rămas blocată la aproximativ un kilometru distanţă de satul Ghergheleu, iar echipajul medical a anunţat pacienta că va întârzia. Atunci, femeia a cerut ajutorul tinerilor pe care i-a trimis după echipajul medical.

Tinerii au plecat de la petrecere şi au mers aproximativ doi kilometri prin viscol pentru a ajunge la autosanitara blocată.

"Viaţă de ambulanţă... Dar când o mână de tineri de ispravă sar în ajutor şi când vezi câtă dăruire şi implicare, parcă iţi vine sa zici 'Doamne, hai că nu suntem pierduţi!'.

Iată că şi generaţia nouă poate, poate pentru ca a primit educaţie de la părinţi. Am cunoscut o mână de tineri frumoşi, de un bun-simţ rar întâlnit, la Gherghelu, comuna Codăeşti. Bravo băieţi! Vă mulţumim!", a scris pe pagina sa de Facebook asistenta Roxana Radu.

Reprezentanţii SAJ Vaslui au transmis că pacienta suferise un atac de panică. Aceasta a fost evaluată şi nu s-a impus transportul său la spital.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...