Ce trebuie să facem pentru a fi în siguranță la metrou. Sfaturile polițiștilor

Data publicării:
metrou piata victoriei - metrorex.ro (2)
Foto: metrorex.ro

Un nou incident a avut loc astăzi la metrou, la două zile după ce o tânără a murit, împinsă pe șine la stația Dristor. Polițiștii vin cu sfaturi pentru a-i ajuta pe bucureșteni să se protejeze în stațiile de metrou.

Să respectăm cu toții inclusiv indicațiile, acele sfaturi preventive, pe care le auzim în stații, să respectăm inclusiv acea bandă trasată pe peron. Să fim atenți unii la alții - suntem toți preocupați, avem tot timpul cu telefoanele în mână, cu tot soiul de alte dispozitive. Aș face un apel la umanitate: să fim mai oameni decât am fost până azi-dimineață, să ne mai uităm la cel de lângă noi, dacă are nevoie de ceva, dacă putem interveni cu ceva”, a spus Diana Sarca, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei.

Nu este nevoie, să spunem într-o situație mai gravă, să intervenim prin forță, poate nu se poate. Măcar avem telefonul mobil, în 99% din cazuri îl vedem la cineva în mână, măcar să facă acel apel la serviciul de urgență 112”, a adăugat ea.

O femeie a sesizat Poliţia, în această dimineaţă, după ce a fost ameninţată de o persoană necunoscută în staţia de metrou Piaţa Unirii 2. Femeia a fost prinsă după câteva ore, în zona Pipera.

S-a întâmplat la două zile după ce o tânără a fost aruncată pe șinele metroului, în stația Dristor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă o apă plată la 500 ml pe litoralul românesc. Un turist a fotografiat prețul pentru dovadă: „Prețuri...
Digi FM
Noile azile ale groazei? 400 de persoane au murit și au fost îngropate pe un teren din apropierea cimitirului
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kanye West nu s-a uitat la bani de ziua lui. Artistul ar fi cheltuit aproape 400.000 de dolari pentru o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ce a ucis-o pe Daveigh Chase, vedeta din „The Ring”, la doar 35 de ani. Medicii au dezvăluit cauza oficială a...
Adevarul
Radiografia „Fenomenului AUR”: cum a ajuns un partid periferic la 40% în sondaje și cine sunt, de fapt...
Newsweek
Senatul adoptă legea care poate crește pensiile unor români. 3 metode prin care ai bani mai mulți la bătrânețe
Digi FM
Șeful asociației acuzate că abuzează de oameni vulnerabili în Bihor: "Erau trimiși de către statul român la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum folosești corect aerul condiționat pe timp de caniculă. Avertismentul unui medic de la Floreasca: „Nu ar...
Digi Animal World
Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor
Film Now
Cum arată viața fostei soții a lui Richard Gere după divorțul de actor. Carey Lowell a dispărut din lumina...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...