Ceartă la Primăria Sectorului 6: Reprezentanţi ai secţiilor de votare nu respectă rândul la coadă

Data publicării:
ps6

A început pelerinajul sacilor cu voturi pentru alegerile europarlamentare de la secţii către birourile electorale. Sute de reprezentanţi ai secţiilor de votare din Sectorul 6 al Capitalei au format o coadă lungă în faţa Primăriei. Oamenii sunt revoltaţi pentru că aşteaptă ore bune pentru a preda sacii cu buletinele de vot. Unii dintre ei s-au şi certat.

Peste 300 de persoane aşteptau încă la coadă la ora 1 noaptea, o coadă care se întindea dincolo de clădirea Primăriei Sectorului 6. În interior aşteptau alte câteva zeci de persoane. Oamenii şi-au pierdut răbdarea şi s-au enervat în momentul în care câţiva reprezentanţi ai secţiilor de vot nu ar fi respectat rândul.

Reprezentanţii secţiilor au venit cu microbuzele aici pentru a preda sacii cu buletine de vot, fiind preluaţi de jandarmi şi primind numere de ordine pe baza cărora s-au aşezat la coadă. Unii dintre ei trimiseseră însă dinainte persoane care le ţineau rândul, ceea ce i-a înfuriat pe cei veniţi ulterior.

În cadrul primăriei, doar patru comisii preiau buletinele de vot, motiv pentru care procesul va dura multe ore, transmite reporterul Digi24 aflat la faţa locului.

De la Primărie, buletinele de vot vor fi duse la Biroul Electoral Central.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...