Sari la conținut

Cereri de graţiere respinse de K. Iohannis

Soţul Monicăi Iacob Ridzi a depus, în luna mai 2015, cererea de graţiere, iar argumentaţia are nu mai puţin de 2000 de pagini. Monica Iacob Ridzi invocă faptul că este grav bolnavă şi nu poate ispăşi pedeapsa după gratii.

La rândul său, Gheorghe Mencinicopschi, fostul director al Institutului de Cercetări Alimentare,a depus, prin fiul său, anul trecut, în noiembrie o solicitare similară. În scrisoarea adresată preşedintelui, fiul doctorului spune că tatăl său are un comportament exemplar în închisoare, respectă regulamentul, ţine prelegeri pe teme de alimentaţie şi a scris deja o carte despre intoleranţa la gluten.

Gheorghe Mencinicopschi este condamnat la opt ani de închisoare în dosarul ICA, în care a fost trimis după gratii şi Dan Voiculescu, cel care a cumpărat Institutul în momentul în care a fost privatizat.