Chirurg trimis în judecată pentru mită. Ar fi primit bani de la 26 de pacienţi

Data actualizării: Data publicării:
medic cu stetoscopl a gat
Chirurg trimis în judecată pentru mită. Ar fi primit bani de la 26 de pacienţi. Foto: gettyImages

Un medic chirurg de la un spital din Timişoara a fost trimis în judecată pentru luare de mită, după ce ar fi primit importante sume de bani de la 26 de pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, fără a fi îndreptăţit, spun anchetatorii.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş, procurorii au dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului M.O., aflat sub măsura preventivă a controlului judiciar, sub aspectul săvârşirii infracţiunii continuate de luare de mită (26 acte materiale).

Anchetatorii notează că, în perioada 18.03.2022 - 31.05.2022, inculpatul, în calitate de medic primar chirurg în cadrul unei unităţi spitaliceşti din municipiul Timişoara, în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi în legătură cu acestea, ar fi primit importante sume de bani de la 26 pacienţi sau de la aparţinători ai acestora, aflaţi sub tratament sau supuşi unor intervenţii chirurgicale, fără a fi îndreptăţit la primirea unor sume suplimentare de bani faţă de cele decontate unităţii spitaliceşti de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri