Sari la conținut

#COLECTIV. O săptămână de la un dezastru care a zguduit România

Dana Berghes: Prima discuţie despre Colectiv a fost: hai să încercăm să facem ceva mişto. Să facem un loc unde să fie concerte alternative. Asta înseamnă să se promoveze o muzică care funcţionează la ora actuală în România independent.

Răzvan Brăileanu: Acuma lumea zice că acest loc era o hrubă. Nu-i adevărat. Era unul dintre cele mai ok locuri în care se putea cânta genul ăsta de muzică, dar acolo nu au fost numai concerte rock, au fost şi de hip-hop, şi au fost o grămadă de concerte.

Dana Berghes: El a fost un spaţiu de evenimente. Diferenţa dintre un club şi un spaţiu de evenimente fiind că nu era un loc unde să se desfăşoare în permanenţă ceva, ci mai degrabă să fie şi închiriat pt trupe sau organizatori independenţi.

Răzvan Brăileanu: Noi când ne-am dus şi am cântat acolo, nu ne-am pus niciodată problema: băi, stai, unde mergem să cântăm, au destule ieşiri, din ce e făcut tavanul, au extinctoare, şi aşa mai departe? Sau câte persoane au declarat ei că pot să găzduiască?

Dana Berghes: Cred că pur şi simplu nu şi-a pus niciodată nimeni problema că se poate întâmpla aşa ceva. N-a fost vorba nicio clipă de rea-voinţă, îi cunosc personal pe toţi cei trei acţionari de la clubul colectiv şi nu ştiu dacă are vreo valenţă cumva afirmaţia că pot să garantez că nu sunt nişte oameni răi şi nu sunt ahtiaţi după profit, şi nici nişte inconştienţi. Era vorba de nişte prieteni care încercau să facă ceva mişto.

Cine erau Goodbye to Gravity

Bogdan Șerban, jurnalist: Au venit doar să prezinte noul material. despre asta am vorbit, despre istoria trupei. cCum s-au născut, faptul că au venit din alte trupe ce nu mai existau, plus greutățile pe care le-au întâmpinat, și-s foarte multe.

Cristi Chirculescu: Goodbye to Gravity este una din trupele care a răsărit bine de tot. În 2012 a obținut două premii oferite de la Metalhead și de la Maximum Rock, best new album și best debut.

Costin Necula: În general totul se făcea din banii trupei, nu prea existau sponsorizări, oricum muzica rock nu are o piață de desfacere atât de bine reprezentată la noi.

Cristi Chirculescu: Din punctul meu de vedere erau una din trupele cele mai bune în momentul asta.

Cosmin Necula: Era o trupă de succes. Au avut concerte și în Germania și prin alte locuri, în Ungaria dacă nu mă înșel, foarte multe concerte și aici și chiar aveau succes. Cântau frumos, bine, le plăcea să facă spectacol și ar fi avut un succes fantastic.

Vlad Bușcă: Pe partea audio sună excelent, în niciun caz nu sună ca o trupă românească, e comparabil cu producțiile bune de afară.

Bogdan Șerban, jurnalist: Erau extrem de luminoși, extrem de... exact asta. Extrem de luminoși au fost toți trei. Că doar trei din cei cinci au fost aici. E... Încă nu conștientizez că ăsta a fost ultimul lor interviu.

30 Octombrie 2015, ora 22:30 – Club COLECTIV

Andra Marin: Eram fani Goodbye to Gravity. Ştiam că îşi lansează albumul şi voiam să-i susţinem. Le-am făcut un panou mare cu numele trupei şi că-i iubim.

Răzvan Brăileanu: Concertul a început pe la 22.00 seara, prima jumătate de oră a fost absolut normală, era lume multă, se simţea bine.

Andra Marin: Erau două artificii în dreapta şi în stânga scenei şi în stânga mea.

Răzvan Brăileanu: Au fost nişte artificii la începutul concertului, care n-au pus nicio problemă. Apoi pe la 22:30, solistul era singur pe scenă, au fost artificiile astea care cred eu că au ars ceva mai mult decât trebuia.

Andra Marin: Or, dar noi credeam că este parte din spectacol chiar dacă el spunea: extinctor, extinctor. Ne-a şi spus că nu face parte din spectacol.

Răzvan Brăileanu: Eu eram undeva în spate, n-am văzut ce se întâmplă, dar l-am auzit pe solist zicând "Asta nu era în program", după care "A luat foc ceva, aduceţi un extinctor" şi în momentul ăla am văzut stâlpul ăsta de susţinere luase foc până la tavan.

Andra Marin: Noi la început râdeam şi aşteptam extinctoarele, speram că asta o să fie salvarea noastră şi din cauza asta nu eram foarte speriaţi. Aruncau cu bere şi n-am văzut pe nimeni să aducă extinctoare.

Răzvan Dumitrescu: Am vazut ca a luat foc si am vazut ca este sus focul. Am experiență în cursuri de prim-ajutor, intervenție... Adică recunosc un detaliu, mi-am dat seama că focul o să urce și nu o să mai poată să-l stingă nimeni. Și am zis prietenilor mei: hai să ieșim imediat. Adică a fost o chestie de cinci secunde, de când am văzut prima scânteie.

Răzvan Brăileanu: În 10 secunde de la momentul în care a luat pentru prima dată foc buretele ăla și până în momentul în care focul a ajuns pe acoperiș. Nu ai avut absolut niciun timp de reacție.

Andra Marin: Când a luat acoperişul foc toţi ne-am panicat şi ne-am dus spre uşă. Noi patru ne ţineam de mână şi apoi când am intrat în zona aia cu uşa ne-am pierdut, am căzut. Am încercat să nu intru în panică şi aşteptam să-mi vină rândul să ies.

Răzvan Brăileanu: La uşă, în schimb, era blocaj. Şi asta a fost o chestie de nu ştiu, 5 secunde cred. Şi cum stăteam la uşă la blocaj şi mă uitam în sus, am văzut cum tavanul se aprinde şi înaintează focul ăla ca şi cum cineva ar fi turnat benzină. A fost o chestie de, nu ştiu, în 10 secunde ardea tot tavanul.

Andra Marin: Vedeam doar oamenii: de lângă mine care urlau şi încercam să mă împing în ei şi nu reuşeam.

Răzvan Dumitrescu: Am văzut cum vine tot fumul, am închis ochii și mi-am ținut respiratia. Eu personal mi-am ținut respirația și mi-am închis ochii, când s-a creat perdeaua de fum. Cealaltă ușa era legată cu lanțul.

Andra Marin: Simţeam cum coastele se strâng, nu-mi mai simţeam oasele..simţeam totul amorţit. Le-am zis că dacă nu mor arsă sau sufocată o să mor strivită.

Răzvan Dumitrescu: A fost intens. Știu că ambulanțele au venit după 11 minute. Am aflat ulterior de la cineva și în condițiile în care erau zece ambulanțe când am ajuns acolo probabil că trecuseră 20 de minute - 25 de minute.

Rodica Ceauș: Cei de la SMURD și de la salvări erau în genunchi lângă pacienți, resuscitând la ei, unii la lumina farurilor de la mașinile de pompieri, alții la niște cameramani care nu am mai filmat și au pus lumina pe pacient și asistentele care reanimau în tăcere.

Letiția Coriu: Tot ce am văzut a fost absolut cutremurător, cel puțin doctorițele noastre tinere se luau în brațe și încercau să se susțină.

Rodica Ceaușu, medic: Primul impact, când am coborât, era o targă cu un pacient jos, negru cu fum și nu știu ce substanțe care au curs pe ei, nu se vedea decât dantura și ochii și gemea îngrozitor.

Veronica Gava, asistentă maternitatea Bucur: La un moment dat, reanimam şi plângeam, dar trebuia să merg mai departe.

Simona Alupoaei, ofițer IPSU: Am preluat lista cu pacienții care erau internați în spitalele din București.

# COLECTIV

Mihai Vasilescu, blogger: Eram deja acolo când au început să apară postări cu avem nevoie de sânge, mergeți și donați. Îmi scriau prietenii, s-au dus acolo din noaptea aia... s-au solidarizat imediat.

Horia Bugner, coordonatorul voluntarilor: Sunt liceeni, sunt prieteni ale unor oameni care au venit să doneze ieri sau alaltăieri, în principal foarte mulți tineri, liceeni și studenți.

Andreea Vasile, blogger: Voluntarii de la centru au vazut ce nevoie exista în centru şi apoi au scris despre ele, oamenii au reacţionat, aşa au venit şi companiile şi au început sa dea telefoane şi să întrebe despre ce este nevoie.

Alina Hinescu, voluntar: Noi suntem destul de mici ca să putem dona, majoritatea având sub 18 ani, deci nu putem dona, iar ideea mea a fost să ne întâlnim cu toții și să-i ajutăm pe cei de la centre și personalul nu mai face față.

Mihai Cristea, membru al trupei Eternal Fire: Fel și fel de indivizi care au spus că se bucură că au murit acei sataniști de acolo!

Andreea Turzai, membru al trupei Eternal Fire: Piesa lor The way we die...versurile n-aveau nimic de-a face cu crime, cu atacuri, atac direct asupra unei persoane. Era vorba despre corupţie în piesa asta, asta era teama. „Ziua în care încetăm să luptăm e ziua în care o să murim". Lumea are senzaţia că dacă noi ascultăm un gen de muzică şi ne-mbrăcăm în negru, asta semnifică moarte sau invocarea unei fiinţe malefice.

TREZIREA LA REALITATE

Andy Ionescu: Uitându-mă înapoi, la celelalte cluburi, gândindu-mă cât de inconștienți am fost cu toții, și noi, ca artiști, și publicul, pe care noi l-am atras în aceste capcane ale morții, abia acum ne-am dat seama de câte ori, de câte zeci de ori am fost expuși, și noi, și ei, la asemenea catastrofe!

Bianca Boitan-Rusu: Nu există un spațiu de 1.000 de locuri, de 2.000 de locuri, în care se poate face un concert. Nu există așa ceva! există cluburi mici și Arenele Romane! Sau Sala Palatului, care nu pentru concerte a fost făcută, există Sala Radio, există Sala Polivalentă.

SOLIDARITATE TRECUTĂ PRIN FOC

Andra Marin: Dupa incident am zis ca având în vedere că trăiesc trebuie să fiu optimistă. Înainte eram depresivă și vai viața mea e cea mai oribilă și... dar după, nu, îmi iubesc viața sunt cea mai norocoasă.

Guido Janssens, organizator de concerte: (Adrian Rugină, n.red.) Era ca un viking. Imaginea de viking chiar nu s a potrivit foarte bine cu, cum era el, un om cu suflet mare.

Cristi Dorombach: Claudiu a încercat să salveze alte persoane... el nu a mai reușit... la IML.

Guido Janssens, organizator de concerte: E greu, e foarte greu. Cel mai greu să poată fi om... nu vom uita și vom face ceva.