Sari la conținut

Compania aeriană low-cost EasyJet pleacă din România

Britanicii de la EasyJet vor mai efectua zboruri pe ruta București-Londra doar până în luna martie 2015, după care va renunța definitiv la cursele din România. Reprezentanții operatorului low-cost au declarat pentru Economica.net că zborurile între Otopeni și aeroportul londonez Gatwick, singurele pe care le mai efectuează în țara noastră, nu reușesc să atragă suficienți pasageri cât să fie profitabile. Este o rută care a devenit tot mai aglomerată în ultimii ani. Se bat pe ea patru operatori de zbor low-cost: EasyJet, WizzAir, Blue Air și Ryan Air, precum și doi operatori de linie, Tarom și BritishAirways.

Marii rivali ai EasyJet, irlandezii de la Ryanair sunt ultimii intrați pe ruta București-Londra. Au efectuat primele zboruri în luna aprilie a acestui an. Și, cel puțin la începutul primăverii, irlandezii au venit cu bilete mai ieftine decât cele vândute de britanici.

EasyJet a contraatacat și a reușit să ducă prețul biletelor sub cel al competitorilor de la RyanAir, însă aceste reduceri au afectat până la urmă profitul zborurilor între București și Londra.

Totuși, strategia declarată a EasyJet a fost să se lupte nu cu RyanAir, ci cu marile companii de linie din Europa. Cu Tarom și BritishAirways în cazul zborurilor de la București. Până la urmă, EasyJet nu a reușit să fure pasagerii acestora și nici competiția cu RyanAir nu i-a făcut bine.

EasyJet este a doua cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa, a intrat în România în 2007, cu zboruri spre Milano, Madrid și Londra. Însă a renunțat la toate în 2012, din aceeași lipsă de profit pe operațiunile de aici. Aceea a fost prima ieșire a britanicilor din România. Au revenit în octombrie anul trecut, cu zborurile București-Londra la care renunță acum.

Pe aceeași temă