Sari la conținut

Consiliul Concurenţei o spune clar: Medicii recomandă medicamente fiind influenţaţi de companiile producătoare. În 2014, promovarea şi publicitatea au costat 362 milioane de lei

Consiliul pune în dezbatere publică raportul anchetei privind piaţa farmaceutică din România, arătând, printre altele, că „nu toţi producătorii au actualizat preţurile medicamentelor, conform reglementărilor în vigoare”. Rezultatul: „suma minimă încasată în plus, în anul 2014, de către aceştia, se ridică la cca. 467 milioane lei (aprox. 103 milioane euro)”.

Vă prezentăm mai jos principalele elemente transmise de Consiliul Concurenţei (sublinierile aparţin instituţiei).

*57% DINTRE PACIENŢI SOLICITĂ O ANUMITĂ DENUMIRE COMERCIALĂ ca urmare a recomandării medicului, deşi, în România, prescrierea medicamentelor se realizează pe substanţă activă şi, doar în situaţii excepţionale, justificate, pe denumire comercială.

*Consiliul Concurenţei a identificat ca posibilă cauză a acestor comportamente, promovarea intensă realizată de producătorii de medicamente inovative. Astfel, în medie, o companie producătoare de medicamente inovative alocă aproximativ 9% din cifra de afaceri pentru activităţi de promovare, iar o companie producătoare de medicamente generice alocă aproximativ 5%.

*În anul 2014, CHELTUIELILE CU PROMOVAREA ŞI PUBLICITATEA, ÎNREGISTRATE DE PRODUCĂTORII DE MEDICAMENTE DIN ROMÂNIA, S-AU RIDICAT LA APROXIMATIV 362 MILILIOANE LEI. Ca urmare, medicii recomandă medicamente inovative fiind influenţaţi de companiile producătoare de medicamente prin activităţi de marketing, promovare şi publicitate: congrese ştiinţifice, întâlniri promoţionale, materiale şi obiecte publicitare, sponsorizări. În ceea ce priveşte specialităţile medicale, cei mai vizaţi sunt medicii de familie/medicină generală, urmaţi de medicii cardiologi şi internişti.

*Consiliul Concurenţei consideră că MEDICII AR PUTEA FI ÎNCURAJAȚI SĂ PRESCRIE MEDICAMENTE GENERICE PRIN OFERIREA DE STIMULENTE FINANCIARE în cazul în care se încadrează într-un buget lunar stabilit, iar economiile realizate faţă de bugetul respectiv ar putea fi utilizate de medici pentru alte scopuri precum stagii de instruire.

*În urma analizei realizate, a reieşit că, în cele mai multe cazuri, CEL MAI IEFTIN MEDICAMENT GENERIC LIPSEŞTE DE PE PIAŢĂ SAU ESTE COMERCIALIZAT ÎN CANTITĂŢI MICI.

*În acest context, Consiliul Concurenţei propune ELIMINAREA DIN LISTELE DE COMPENSARE a medicamentelor care sunt puse pe piaţă în cantităţi insuficiente, fiind menţinute doar pentru a da preţul de referinţă. De asemenea, Consiliul Concurentei susţine LIMITAREA CHELTUIELILOR DE MARKETING pentru anumite categorii de activităţi, respectiv o mai bună definire a cheltuielilor care pot fi înregistrate pentru fiecare tip de activitate de marketing sau promovare. Autoritatea de concurenţă mai recomandă realizarea unei analize cu privire la posibilitatea REGLEMENTĂRII UNEI SUME MAXIME CARE POATE FI ALOCATĂ UNUI MEDIC PRESCRIPTOR, în decursul unui an.

*În acelaşi timp, din analiza realizată la nivel de farmacii a reieşit că PACIENŢII SUNT DIRECŢIONAŢI CĂTRE ANUMITE FARMACII pentru achiziţia unor medicamente. Ca urmare, un număr foarte mic de farmacii concentrează o mare parte din sumele decontate la nivel de judeţ. De exemplu, în județul Iași, în septembrie 2014, dintr-un total de 386 de farmacii care au eliberat medicamente incluse în programele naționale de sănătate, o farmacie a decontat 69% din totalul medicamentelor eliberate pentru Programul Naţional de Oncologie, iar în ceea ce priveşte Programul Naţional de Transplant, prima farmacie a decontat 43% din totalul medicamentelor.

*Consiliul Concurenţei recomandă ELIMINAREA AVANTAJELOR CE POT FI OFERITE MEDICILOR de reprezentaţii farmaciilor sau ai distribuitorilor pentru ca aceştia, la rândul lor, să distribuie către pacienţi cupoane promoţionale valabile doar în anumite farmacii. În acest fel, va exista o concurenţă reală între farmacii, bazată pe preţuri competitive şi servicii de calitate.

*În ceea ce privește motivarea distribuitorilor şi a farmaciilor de a ELIBERA MEDICAMENTE IEFTINE, o soluţie ar fi ca această activitate să DEVINĂ RENTABILĂ PRIN APLICAREA UNEI SUME FIXE PE SERVICIU DE DISTRIBUŢIE, RESPECTIV FARMACIE. De asemenea, pentru ca distribuitorii, respectiv farmaciile, să nu mai comercializeze sau promoveze un anumit medicament în detrimentul altuia, o posibilă soluţie ar fi LIMITAREA DISCOUNTURILOR CE POT OFERITE.

*O altă practică semnalată este că MAJORITATEA DISTRIBUITORILOR CONDIŢIONEAZĂ LIVRAREA MEDICAMENTELOR foarte solicitate şi care se vând bine DE ACHIZIŢIONAREA, DE CĂTRE FARMACIE, A ALTOR MEDICAMENTE PE CARE NU LE DOREŞTE şi nu le-ar comanda dacă nu ar fi nevoită. Această vânzare legată afectează cash-flow-ul farmaciilor şi abilitatea acestora de a se concura efectiv pe piaţă.

*Consiliul Concurenţei recomandă Ministerului Sănătăţii introducerea în Legea sănătăţii, a unei PREVEDERI CE INTERZICE VÂNZAREA LEGATĂ (SUB FORMĂ DE PACHETE) în cazul activităţilor dedistribuţie de medicamente.

*În cadrul anchetei sectoriale a fost analizată şi situaţia medicamentelor care au lipsit de pe piaţă, fiind identificat un anumit procent de exporturi pentru fiecare dintre acestea. Prin urmare, Consiliul Concurenţei recomandă MONITORIZAREA MAI EFICIENTĂ A OBLIGAŢIEI DE SERVICIU PUBLIC, de către ANMDM (Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale), la fiecare nivel al lanţului de aprovizionare cu medicamente, inclusiv la nivel de farmacie. Astfel, producătorii trebuie să asigure, în primul rând, cantităţi suficiente pentru acoperirea nevoii naţionale, iar distribuitorii să aprovizioneze cu precădere piaţa internă, exportul fiind posibil în situaţia în care există cantităţi excedentare.

*De asemenea, pentru ÎMBUNĂTĂŢIREA DISPONIBILITĂŢII MEDICAMENTELOR, autoritatea de concurenţă recomandă distribuitorilor aprovizionarea tuturor farmaciilor, nu doar a celor integrate.

*De la data de 1 ianuarie 2017, farmacia şi distribuitorul trebuie să devină entităţi separate şi, prin urmare, vor fi obligate să aibă gestiuni diferite. În acest fel, nu va mai fi posibil exportul medicamentelor care au ajuns în farmacii şi se va reduce posibilitatea apariţiei unor medicamente contrafăcute.

*Pentru ca PACIENŢII ROMÂNI SĂ AIBĂ ACCES LA MEDICAMENTE NOI, eficiente, Consiliul Concurenţei a recomandat includerea unui medicament în Listele de decontare de îndată ce acesta a primit autorizaţie de punere pe piaţă şi decizie de preţ.

*Consiliul Concurenţei recomandă ca atât PREŢUL MEDICAMENTULUI GENERIC, CÂT AL CELUI INOVATIV IEŞIT DE SUB BREVET, SĂ FIE LA ACELAŞI NIVEL pentru a evita discriminările de formare a preţului între medicamente cu aceeaşi substanţă activă (DENUMIREA COMUNĂ INTERNAŢIONALĂ - DCI).

*O altă concluzie a Raportului este faptul că NU TOŢI PRODUCATORII AU ACTUALIZAT PREŢURILE medicamentelor, conform reglementărilor în vigoare (Ordinul 75/2009). Astfel, suma minimă încasată în plus, în anul 2014, de către aceştia, se ridică la cca. 467 milioane lei (aprox. 103 milioane euro).

*(...) un  nivel redus al preţurilor în România ar putea afecta preţurile din alte ţări, pentru care România reprezintă ţară de referinţă. O posibilă soluţie ar putea fi menţinerea preţurilor din Catalogul Public de Preţuri la un nivel superior, care să constituie referinţă pentru alte state, în timp ce rambursarea să se realizeze la un alt preţ, mai mic.

*Consiliul Concurenţei consideră că TAXA CLAW-BACK TREBUIE APLICATĂ DIFERIT pentru medicamentele generice şi cele ieşite de sub brevet, faţă de medicamentele noi, care sunt mai scumpe şi implică un efort bugetar mai mare. Aplicarea unei taxe claw-back mai mici pentru medicamentele generice ar putea avea ca efect menţinerea acestora în piaţă.

*Consiliul Concurenţei A DECLANŞAT O INVESTIGAŢIE AVÂND CA OBIECT UN POSIBIL ABUZ DE POZIŢIE DOMINANTĂ AL COMPANIEI NOVARTIS PHARMA SERVICES ROMÂNIA SRL prin implementarea unui proiect pilot de distribuţie directă către anumite farmacii, în paralel cu distribuția tradiţională. În cadrul investigaţiei a fost efectuată o inspecţie inopinată la sediul Novartis Pharma Services România SRL, documentele ridicate fiind în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei.

*De asemenea, Consiliul Concurenţei are în analiză posibila încălcare a legii concurenţei de compania GSK ROMÂNIA, prin modul de implementare a unui sistem de distribuţie directă catre farmacii.

- În prima parte a acestui an Digi 24 a publicat un serial dedicat contractelor dintre firmele farma şi medici, ancheta jurnalistică pornind de la listele publicate de Agenţia Naţională a Medicamentului şi Dispozitivelor medicale. Articolele pot fi accesate AICI.