Sari la conținut
News Alert

Dan Costescu: Proiectanții vor fi obligați să facă ieșiri de pe autostradă în dreptul orașelor importante

Avem posibilitatea statuată în acest moment să dăm autorizație de construire pe tronsoane, deci nu pe toată secțiunea la care se lucrează. În acest fel, dacă mai sunt anumite zone cu probleme în care nu se pot obține avizele foarte repede, le evităm, deschidem frontul de lucru pe zonele unde se poate lucra și câștigăm acel timp după care fugim acum, când ne grăbim și vrem să recuperăm arieratele de anii trecuți”, a spus Dan Costescu, subliniind că se va câștiga astfel între șase luni și până la doi ani.

Ministrul a dat ca exemplu Autostrada 3, între Târgu Mureș și Ogra, unde se câștigă între patru și șase luni.

Vom avea și norme de proiectare speciale care vor obliga proiectanții să facă acele ieșiri de pe autostradă în dreptul tuturor reședințelor de județ sau a orașelor importante, nu ca până acum când totul era o problemă de lobby, să convingi compania să-ți facă o ieșire. Din acest moment totul devine reglementat, după toate regulile pe care le practică și omologii din alte țări”, a adăugat ministrul Transporturilor.

De-a lungul timpului, multe primării au solicitat legarea localităților la autostradă, unele condiționând cu eliberarea avizelor.