Daniel Chițoiu susține că pensiile militarilor vor fi reîntregite anul viitor

Data publicării:
pensii militari

Vizaţi vor fi ofiţerii şi subofiţerii în retragere, ale căror drepturi băneşti au fost reduse, în urma recalculărilor.

„Acum o lună de zile am înaintat un punct de vedere al Guvernului Parlamentului şi am spus că avem sumele de bani în bugetele ministerelor de resort, de linie, astfel încât să poată fi plătite aceste pensii începând cu 1 ianuarie anul viitor”, a declarat Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor.

Măsura este posibilă ca urmare a unui proiect de lege iniţiat de USL. Documentul prevede că pensiile militare recalculate în scădere faţă de nivelul lor din decembrie 2010 vor fi majorate la nivelul anterior rectificării.

Guvernul a avizat favorabil proiectul, cu singura condiţie ca plata efectivă a sumelor să se facă de la începutul lui 2014.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Comunismul nu s-a terminat și nici nu poate să se termine niciodată
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"