Digi24 Brașov sărbătorește primul an de emisie cu ediții speciale ale știrilor și emisiunilor

Data publicării:
ioana mihai 2

 

“Aş putea spune că primul an de Digi24 Braşov a fost un an bun. Am reuşit să fim preferați de braşoveni pentru echidistanţă şi onestitate, dar cred că şi calitatea tehnică a programelor noastre a avut un cuvânt de spus. Am acoperit multe evenimente, am transmis de acolo de unde se întâmplau lucruri importante pentru comunitate. Am descoperit şi poveşti inedite, oameni care pot fi oricând modele de urmat şi multe locuri frumoase. Toate acestea au ajuns la publicul nostru, iar feed-back-ul primit este unul încurajator”, spune Tiberiu Oprea, producator general Digi24 Braşov.

În primul an de existență, Digi24 Braşov şi-a respectat promisiunile făcute și a adus în casele telespectatorilor, zi de zi, 365 de zile, actualitatea în direct. Au fost şi momente dificile pentru echipa Digi24 Braşov, trecute cu eleganţă şi profesionalism. Am avut momente complicate, care ne-au pus la încercare atât capacitatea de mobilizare, cât şi gestionarea resurselor cu care lucrăm zi de zi. Trebuie să ţinem cont că la nici două luni de la lansare am avut la Braşov Festivalul Olimpic al Tineretului European, adică un eveniment la care au participat peste 1.500 de sportivi, antrenori, personalităţi ale sportului, dar şi 300 de jurnalişti străini. Iar noi am acoperit aproape toate probele de concurs, fie prin transmisii live, fie prin reportaje în exclusivitate. Atunci am trăit o săptămână de mobilizare generală”, îşi aminteşte producătorul general.

În doar 365 de zile, echipa Digi24 Braşov, din care fac parte 30 de profesioniști în televiziune, a reușit să adauge noi standarde jurnalismului și să devină un etalon de profesionalism în presa din regiune. „Braşovenii ne-au perceput ca o televiziune prietenoasă, care nu caută senzaţionalul cu orice preţ, care spune lucrurilor pe nume, care nu este de vreo parte a arenei politice, ci doar prezintă ce fac şi ce spun politicienii. Cei care ne privesc sunt bucuroşi că aratăm şi lucruri frumoase, că nu judecăm lucrurile, ci doar le expunem publicului”, spune Tiberiu Oprea, producător general Digi24 Braşov.

La lansare, în urmă cu un an, Digi24 Braşov și-a luat angajamentul să respecte principiile jurnalismului de calitate: corectitudine, imparţialitate, obiectivitate, respect pentru adevăr și promovarea valorilor din toate domeniile.

Noul an va aduce noi campanii jurnalistice la Digi24, iar staţia de la Braşov va face parte din aceste proiecte. Evident că vom continua să oferim transmisii sportive în direct, vom avea ediţii speciale atunci când vom sărbători Zilele Braşovului şi pregătim şi emisiuni noi, promite Tiberiu Oprea pentru anii ce urmează.

În zi aniversară, marți, 17 decembrie, Digi24 Braşov difuzează ediții speciale ale emisiunilor „Divizia Locală”, „Recrutat în Braşov” şi Vocile Braşovului”. În cadrul Jurnalelor de știri, telespectatorii Digi24 vor fi martorii principalelor momente ale primului an de emisie al Digi24 Braşov.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri