Ecaterina Andronescu: Nu cred că trebuie să vorbim de sancțiuni la adresa școlii din Covasna

Data publicării:
22032013 20andronescu 20pop-56244

Ecaterina Andronescu a subliniat că, dacă cineva vrea să afișezse însemnele naționale nu trebuie admonestat.

„După părerea mea, pot să vorbesc de o inabilitate sau chiar de o greșeală la adresa conducerii școlii, care a chemat-o în cancelarie și a transformat acest eveniment de nedorit. Eu nu cred că trebuie să vorbim de sancțiuni la adresa școlii, dar cred că putem să vorbim de un comportament inadecvat la adresa conducerii școlii, care în felul acesta a dat amploare unui gest”, a declarat Ectarina Andronescu, într-o intervenție telefonică, la Digi24.

„Cred că există instituții care au competențe în acest domeniu, să afle cine sunt persoanele și să le sancționeze în mod corespunzător. Gestul de a amenința eleva trece dincolo de granițele bunei-cuviințe și a unei toleranțe normale și acceptabile între cetățenii României”, a mai spus fostul ministru.

Citiți și SCANDALUL „BENTIŢEI TRICOLORE”. Mitinguri de susținere a elevei din Covasna

„Stă în puterea celor care au competențe să determine detensionarea care a apărut acolo. Mă refer în primul rând la profesorii din școala respectivă să stea de vorbă cu elevii, să discute cu toată sinceritatea, cu toată responsabilitatea și fără părtinire”, a adăugat Ecaterina Andronescu.

„Am trecut ca ministru printr-un eveniment oarecum similar la Târgu Mureș, în 2001-2002. M-am dus acolo și am stat de vorbă cu elevii. În ceea ce-i privește pe elevi, discuția cu dascălii se impune și poate să fie calea cea mai normală pentru o viețuire cât se poate de corectă în liceu și în țară, dacă vreți”, a completat ea.

Liviu Pop: Acest eveniment a escaldat și am putea avea de suferit toți

„Din punctul meu de vedere este o joacă de copii, nu cred că s-a făcut instigare, chiar dacă astăzi asistăm la o altă formă de prostest, care ar trebui să înceteze, comitetul de părinți ar trebui să se întâlnească și să liniștească lucurile acolo, pentru că acest eveniment a escaladat și am putea avea de suferit toți”, a declarat Liviu Pop, fost ministru al Educației.

„Sunt două paliere, al oamenilor politici care ar trebui să înceteze aceste atacuri în mediul public, și al doilea, reprezentanții părinților ar trebui să se întrunească de urgență și să stabilească care sunt regulile la nivelul acelei școli. Este un conflict artificial făcut de unii reprezentanții ai clasei politiceromânești și maghiare”, a mai spus Liviu Pop.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita