Elevi intoxicaţi în liceu. Încă se caută motivul

Data publicării:
ambulanta bun

De la şcoală, direct la spital. 14 elevi de clasa a zecea de la unul dintre cele mai bune licee din Braşov au plecat aseară din sălile de curs cu ambulanţele după ce ar fi inhalat vapori toxici chiar în timpul orelor. De vină ar fi adezivul folosit de muncitori pentru a lipi linoleum în noul corp al Colegiului.

Problemele au apărut la etajul doi al Colegiului Naţional „Dr. Ioan Meşotă”, unde aseară, învăţau elevii din două clase. După ora 7, mulţi dintre ei au început să se simtă rău.

Marcel Albean, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Pediatrie Braşov: „Au o simptomatologie pe caile respiratorii, apare o tuse seacă, chinuitoare.”

Problemele au continuat de dimineaţă.

Ovidiu Tripsa, directorul Colegiului Naţional "Dr. Ioan Meşotă": „Unii dintre elevi au declarat că mai simt ceva persistent doar la etajul doi şi am suspendat orele pentru trei clase începând cu ora 11”.

Inspectorii şcolari fac acum o anchetă. Spun că problemele ar fi pornit de la şantierul de lângă scoală, unde se lucrează la un nou corp al liceului, şi unde muncitorii lipeau linoleum.

Ariana Bucur, inspector şcolar general al ISJ Braşov: „Au încercat să urgenteze uscarea acestui adeziv şi au folosit nişte aeroterme care încălzind suprafeţele respective au degajat substanţe iritante”.

Totuşi, muncitorii spun că nu substanţele ar fi de vină.

Cătălin Doboş, şef de şantier: „Nu sunt toxice, noi lucrăm zi de zi cu ele, au agrement tehnic, au agrement de mediu, deci nu sunt substanţe toxice”.

Medicii aşteaptă acum rezultatele analizei toxicologice ca să vadă exact care a fost problema. Între timp, starea elevilor s-a îmbunătăţit şi aşteaptă să fie externaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...