Ford își reduce la jumătate producția de mașini de la Craiova

Data publicării:
23112012 20ford 20sergiu-34925

Este vorba despre o schimbare de strategie din partea companiei, care a decis să închidă o secție de asamblare și să mute oamenii pe partea de motoare EcoBoost de 1 litru, care au o mai mare solicitare pe piață.

În aceste condiții, producția de mașini produse de Ford la Craiova scade la 250 de automobile pe zi, față de 500 în prezent, iarconstructorul va produce anul acesta mai puţin de 30.000 de maşini, adică jumătate din cât îşi propusese.

Ana-Maria Timiș, reprezentant Ford România, a explicat la Digi24 că la secția producție mașini se lucrează în prezent într-un singur schimb, aproximativ 500 de angajați fiind alocați în secția de producție motoare, pentru că există o cerere foarte mare. „În acest moment producem motorul internațional al anului, respectiv cel de 1 l EcoBoost și ne pregătim pentru lansarea în produceție a celui de-al doilea motor, respectiv cel de 1,5 litri pe benzină. Nu facem decât să ne adaptăm situația din piață, astfel ca noi, în perioada de remontare din timpul iernii, vom face investiții adiționale, astfel încât să putem crește cadența de producție în secția de producție vehicule”, a declarat Ana-Maria Timiș.

Producţia B-Max a început în vară

Producţia modelului B-Max a început în vară, iar prima maşină a fost vândută în luna octombrie a acestui an. La acel moment, producătorul era optimist în privinţa succesului vânzărilor, însă planurile au fost date peste cap de scăderea cererii, atât pe piaţa internă, cât şI pe cea externă.

Chiar şI aşa, maşina produsă în Craiova a fost a doua cea mai vândută la export dintre autoturismele fabricate în România, cu aproape 11.500 de maşini, după Dacia Duster, cu 11.800 de unităţi.

Preţurile pentru B-Max încep de la 13.400 de euro şi urcă până la 17.600 euro.

Înainte de lansarea B-Max, la Craiova s-au produs şi utilitarele Ford Transit Connect, timp de doi ani. Din uzină au ieşit peste 17.000 de maşini.

Ford reduce producţia la Craiova

Producţia iniţială 500 maşini/zi

Producţia actuală 250 maşini/zi

Producţia anuală 30.000 maşini

Maşini la export - octombrie 2012

Dacia Duster 11.796 unităţi

Ford B-Max 11.481 unităţi

Dacia Logan 5.581 unităţi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...