Frig, vânt şi ninsori în nordul şi centrul României. Cum va fi vremea vineri, 29 noiembrie

Data publicării:
frig-4

Frigul abia acum începe în România: vin şi ninsorile, în special la munte, şi rafale puternice de vânt în Dobrogea şi Moldova. Meteorologii atenţionează că, până la amiază, se semnalează căderi importante de zăpadă în Carpaţii Orientali şi Occidentali, şi pe arii mai restrânse şi în Carpaţii Meridionali.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis şi două atenţionări de vânt puternic, care vizează judeţele Tulcea, Constanţa, precum şi regiunile înalte din judeţele Botoşani, Suceava şi Bacău. În aceste regiuni rafalele vor atinge 60-70 de kilometri pe oră. Vântul aprig va amplifica senzaţia de frig şi va viscoli zăpada depusă.

Va ninge abundent în regiunile înalte ale judeţelor Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Harghita, şi tot aici vântul va sufla cu viteze de până la 70 de km/h, viscolind ninsoarea. Cantităţile de precipitaţii pot atinge în prima parte a zilei 10 l/mp. După orele prânzului, ninsorile se restrâng.

În celelalte regiuni, cerul este variabil, cu înnorări trecătoare, şi numai izolat va fulgui. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 grad în depresiuni şi 9 grade în Moldova şi Dobrogea, iar cele minime între -10 şi 1 grad.

În Bucureşti, vremea va fi în continuare mai rece decât în mod obişnuit la această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări dimineaţa şi din nou în prima parte a nopţii, iar spre sfârşitul intervalului se va forma ceaţă. Vântul va sufla în general slab, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade. Cea minimă va fi de -7...-5 grade. 

Ninsori şi viscol şi în Bulgaria: 12.000 de locuinţe au rămas fără curent electric

Iarna a venit si la sud de Dunăre. În Bulgaria a fost cod portocaliu de ninsori şi viscol pentru jumătate din ţară. Prima zăpadă a dat peste cap traficul şi a lăsat fără curent electric 12.000 de locuinte. Circulaţia pe mai multe drumuri de munte a fost restricţionată, iar portul din Varna a fost închis din cauza vântului puternic.

La Sofia s-au produs numeroase blocaje în trafic, iar avioanele care urmau să decoleze de pe aeroportul internaţional au avut mari întârzieri din cauza pistelor acoperite de gheaţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...