Sari la conținut
News Alert

Grupul de media rus Sputnik News, controlat de Kremlin, intenţionează să îşi deschidă birouri la Bucureşti şi Chişinău

Grupul media Sputnik face parte din Rossiya Segodnya, care, în 2013, a încorporat agenţia de presă de stat RIA Novosti şi reţeaua de radio Voice of Russia, potrivit relatărilor din presa internaţională.

Potrivit theguardian.com, citat de Mediafax, reţeaua de radio Sputnik va opera în 30 de limbi străine din anul 2015, va transmite peste 800 de ore de conţinut pe zi, iar conţinutul va fi produs în 130 de oraşe din 34 de ţări din lume. Fiecare centru de informaţii al Sputnik va avea între 30 şi 80 de angajaţi, în timp ce o echipă extinsă de 100 de persoane va lucra în biroul din Kiev al grupului media.

"Cea mai mare parte a conţinutului va fi realizat la nivel local, de jurnalişti locali, ţinându-se cont de dezbaterile locale şi de solicitările audienţei locale", declara, la lansarea Sputnik, Dmitry Kiselyov, directorul general al grupului de media.

Conform sursei citate, pe fondul unor tensiuni care au ajuns la un nivel nemaiîntâlnit de la Războiul Rece, planurile privind expansiunea Sputnik News reprezintă doar una dintre componentele vizate de Kremlin pentru schimbarea strategiei media internaţionale a Rusiei. În acest sens, autorităţile de la Moscova plănuiesc investiţii masive în dezvoltarea media în 2015, la nivel mondial. Astfel, televiziunea Russia Today a fost bugetată cu o sumă de 400 de milioane de dolari, iar o sumă de 170 de milioane de dolari va fi investită în Rossiya Segodnya, agenţia de ştiri de stat din Rusia, care include grupul Sputnik.

Cotidianul britanic The Guardian mai relatează că Sputnik News va avea centre regionale în capitale majore, precum Beijing, Washington şi Cairo, dar şi birouri în diferite alte oraşe din lume, precum Berlin, Londra, Paris, Kiev, Istanbul, dar şi Bucureşti şi Chişinău. De altfel, potrivit site-ului oficial al Sputnik News, acest grup multimedia de ştiri are în plan să producă din 2015 conţinut în 30 de limbi, între care se numără şi limba română. În prezent, Sputnik News are versiuni în opt limbi, între care engleză, abhază, belarusă, germană, spaniolă şi chineză.

Planurile Moscovei privind expansiunea media de stat ruse la nivel internaţional a determinat Uniunea Europeană să propună, la rândul său, lansarea unei televiziuni în limba rusă, care să reprezinte o sursă alternativă de informaţii faţă de presa controlată de Kremlin, mai comentează The Guardian.