IAŞI. Primarul unei comune şi-a făcut birou într-un fost grup sanitar

Data publicării:
28 2002iasiprimarie-52137

Contabilul în bucătărie, departamentul juridic în sufragerie, functionarii care se ocupă de probleme sociale în dormitor, iar primarul în baie şi baia în curte.

Pare scenariul unui film de comedie, dar este drama angajaţilor de la primăria din Vânători. Situaţia devine şi mai greu de suportat când sunt audienţe.

„Mai ales, acum a demarat acţiunea cu APIA, vin mulţi oameni la Registrul agricol că au nevoie de adeverinţă, se aglomerează”, spune Constantin Lupu, primarul comunei Vânători.

Deranjaţi de situaţie sunt şi contribuabilii, de care au ajuns să râdă vecinii din alte comune.

Din economiile făcute, primarul comunei a reuşit să cumpere, cu un milion de lei, o clădire, dar care necesită lucrări majore de reabilitare. Pentru asta mai este nevoie de încă şase milioane de lei pentru a schimba acoperişul imobililui şi pentru compartimentare, însă investiţia nu se află pe lista de priorităţi a Consiliului Judeţean.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Îndrăgostiți până peste cap. Richard Gere și soția sa au fermecat publicul cu gesturile lor romantice, pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...