Incendiu la vopsitoria unei fabrici de mobilă din Reghin

Data actualizării: Data publicării:
incendiu reghin mobila

Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă, în jurul orei 11:00, la o fabrică de mobilă din Reghin.  Focul a izbucnit la secția vopsitorie și, ca urmare, a fost sesizată și Garda de Mediu, dar autoritățile dau asigurări că nu există niciun pericol pentru populația din cartierul unde se află fabrica. 

Patru autospeciale cu apă și spumă și peste 20 de pompieri militari din Reghin au fost mobilizați pentru a interveni la stingerea focului.

Incendiul de la Fabrica de mobilă Dalin, care se află în oraș, a fost semnalat la Dispeceratul 112 în jurul orei 11:05, iar în jurul orei 12:30 era deja localizat și nu se mai putea propaga la celelalte hale, potrivit purtătorului de cuvânt de la ISU Mureș, Cristian Virag. Din fericire, nu se înregistrează victime, a declara oficialul. El a precizat că pompierii vor rămâne la fața locului până când se vor asigura că nu există posibilitatea de reaprindere, dar fiind că este vorba despre o incintă unde se află foarte multe materiale inflamabile.

În urmă cu câteva zile, aproape 400 de oameni au fost evacuați la Orăștie, din cauza fumului toxic degajat după un incendiu izbucnit la o fabrică de vopseluri. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri