Sari la conținut

Interviu | 50 de specialiști români în Irak. Ministrul Apărării, Mihnea Motoc: „Este o contribuție de calitate, nu una de mari dimensiuni”

Mihnea Motoc, ministrul Apărării Naționale:

Ceea ce s-a hotărât azi, o hotărâre politică de etapă, este complementarea măsurilor de reasigurare pentru flancul de est care au fost luate la summitul din Ţara Galilor și implementate de atunci de România, de aliați; trecerea la consacrarea unei posturi întărite de apărare și de descurajare la flancul estic, postură care se va baza în primul rând pe o prezenţă aliată întărită, o prezenţă rotaţională, constând în participarea la exerciții intensificate. Pentru România, ce este important de aici până la Varşovia este că avem comandamentele NATO pe teritoriul nostru, vom avea definite planurile de răspuns gradual. Va trebui să identificam forţele care pot fi dislocate pentru exerciţii de tip apărare colectivă.

Astăzi am participat pentru prima oară în formatul restrâns al ţărilor care contribuie cu mijloace efective la eforturile coaliției anti-Statul Islamic în virtutea ajungerii în fază finală a aprobării Parlamentului a cererii preşedintelui României privind o contribuţie cu 50 de instructori militari care să asiste în Irak la consilierea forţelor terestre, forțelor speciale şi pe linie de intelligence. Este o contribuţie de calitate, nu este neapărat o contribuție de mari dimensiuni.

Atât în Irak cât şi în Siria, s-a trecut de ceva timp de la faza de oprire a contagiunii la faza de ofensivă, ofensivă cu obiective clare. Se vorbeste însă tot mai mult de ideea de a complementa aceste eforturi prin încercarea de a opri crearea de safe heaven, de adăposturi, de zone de repliere pentru această organizaţie în alte părţi din regiune, în Libia sau în alte zone.