Sari la conținut

Ioan Rus trimite Corpul de Control la CFR Marfă, CFR Călători și CFR SA după perchezițiile DNA

Corpul de control al Ministerului Transporturilor va verifica toate contractele de achiziţie a serviciilor de reparaţii şi mentenanţă ale celor trei companii feroviare din 2012 încoace. Verificările vin ca urmare a scandalului de corupţie în care este implicat un director al CFR Călători.

Procurorii anticorupţie au suspiciuni că mai multe contracte ale CFR Călători cu diverse firme ar fi fost acordate ilegal, după ce oficiali ai companiei de stat ar fi fost mituiţi.

Unul dintre contractele pe care procurorii au pus ochii este cel pentru repararea trenurilor de tip Săgeata Albastră. Potrivit anchetatorilor, directorul de tracţiune din CFR Călători, Teodor Gavriş, acuzat de abuz în serviciu, ar fi pus umărul la atribuirea ilegală a serviciilor de revizie a garniturilor. În plus, acesta ar fi acceptat şi facturarea unor lucrări care nu au fost de fapt făcute.