Sari la conținut

Istoria privatizării ICA. Trei hectare de teren și clădiri în cea mai râvnită zonă a Capitalei, cumpărate la preț de vilă

Sediul central al fostului Institut de Chimie Alimentară arată astăzi ca după război: tratatele zac abandonate pe holuri, studiile scrise în zeci de ani s-au îngălbenit din cauza vremii şi a umezelii, pereţii sunt plini de igrasie, iar tavanul stă să cadă. Doar câteva zeci de eprubete sparte și mirosul înțepător de substanțe chimice mai amintesc de vechile laboratoare.

„În incinta care există, strada Gârlei nr 1, există o clădire foarte frumoasă, plus alte clădiri adiacente, există o serie de laboratoare : laboratorul de analize chimice, laboratorul de valorificare a substanţelor secundare”, spune Benone Velcescu, fost cercetător la ICA.

În 1925, statul român a prins gustul pentru chimia alimentară: înfiinţează Institutului Experimental pentru Cultivarea și Fermentarea Tutunului. Guvernul condus de Ionel Brătianu îi dă noului institutut, din rezervele statului, 15 hectare de teren pe malul lacului Herestrău. Aici urmau să se studieze soiurile de tutun şi să se obţină un tutun de calitate superioară.

Trei ani mai târziu, este dat în folosinţă sediul central al institutului, situat pe strada Gârlei. Dupa instaurarea regimului comunist, guvernul Petru Groza decide transferarea Institutului Tutunului la cel de Cercetări Alimentare și Pisciole. Experimentele în domeniul alimentar se fac în impozanta clădire de lângă Herăstrău, iar proiectările tehnice - în actualul sediu al Ministerului Educației.

„Toată industria alimentară a fost construită pe baza cercetărilor acestui institut şi a proiectării, pentru că acest institut avea şi un compartiment foarte mare de proiectare”, spune Gheorghe Mencinicopschi, fost director al ICA.

În 1981, Institutul de Cercetări Alimentare şi Piscicole primeşte un nume nou: Institutul de Chimie Alimentară.

Este momentul în care în toate fabricile din industria laptelui, a berii sau a zahărului sau în fabricile de prelucrare a cărnii se înfiinţează laboratoare de cercetare subordonate ICA.

„Se făceau lucruri extraordinare, printre care am proiectat model experimental pentru fabricarea caviarului artificial. Lucruri foarte foarte interesante”, spune Anica Ilie, fost cercetător la ICA.

În 1993, conducerea închiriază sediul principal al ICA societații Bioprod. ICA încasează de la Bioprod numai 15 dolari pe lună, pentru 12.000 de metri pătraţi de laboratoare. Contractul este încheiat pe o perioada de 12 ani.

Pe piaţa liberă, la acel moment, un singur metru pătrat se închiria în zonă cu 14 dolari.

În 2002, guvernul condus de Adrian Năstase decide transformarea institutului care se ocupa de siguranța alimentației românilor în societate pe acțiuni. După transformarea în societate comercială, institutul intră sub administrarea Agenției Domeniului Statului și este imediat vândut grupului de firme Grivco.

Suma plătită de Grupul Grivco pentru ICA este de 104.000 de euro. Aceştia au fost banii pentru trei hectare de teren şi clădiri a căror suprafaţa desfăşurată însumează 10.000 de metri pătraţi în cea mai râvnită zonă rezidențială din Bucureşti.

În 2004, Corpul de Control al noului ministru al Agriculturii descoperă neregulile din privatizarea ICA și sesizează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie. Rezultă un dosar penal. Dosarul e clasat câteva luni mai târziu.

În septembrie 2008, procurorii DNA redeschid ancheta şi încep urmărirea penală.