Sari la conținut

Istorie antică în imagini 3D

După ce au reconstruit virtual cetatea Tomisului, în anul 2010, studenţii constănţeni au început un nou proiect în care vor reda digital basilicile paleocreştine din secolele I-VI.

Când au descoperit prima dată basilicile şi au făcut planurile, erau 2D, erau schiţe făcute de arhitecţi, dar este altceva pentru generaţia mea, generaţia 2000, să vadă în 3D, să poată să mişte, să interacţioneze cu mediul”, spune Floris Andrei Marcu-Stoica, student la Facultatea de de Matematică și Informatică, Universitatea „Ovidius”.

Chiar poţi să îţi imaginezi cum e să trăieşti acolo, şi cum era atmosfera, cum erau oamenii, cum trăiau şi cum se îmbrăcau”, spune și Amenna Ionas, student.

Arheologul Laurenţiu Cliante este cel care le-a dat studenţilor informaţiile istorice necesare.

Studenţii ne-au ajutat să arătăm publicului ceea ce poate noi nu putem spune prin cuvinte, articolele de specialitate nu sunt de fiecare dată accesibile publicului”, explică Laurenţiu Cliante, arheolog.

Pentru turişti, reprezentările digitale vor însemna explicarea a zeci sau sute de ore de muncă arheologică în doar câteva minute. Şi o înţelegere mai bună a istoriei Dobrogei, spaţiul din care a pornit creştinarea poporului român.

Nu este singurul proiect care iese din Laboratorul de Cercetare în Domeniul Realităţii Virtuale al Universităţii Ovidius din Constanţa. Tot aici a fost creat un simulator virtual pentru dezvoltarea tehnicilor medicale laparoscopice.