Sari la conținut

Jaf la minut. Hoții au furat banii cu tot cu bancomat

Discuție reporter-localnică:

- Este singurul bancomat din Chiajna?

- Da!

- Aţi venit special pentru el?

- Da!

- Ce-o să faceţi acum?

- Merg în oraş!

Aproape 14.000 de localnici din Chiajna trebuie să meargă acum aproape 10 kilometri, până la Bucureşti, ca să scoată bani de la bancomat.

Pentru hoţi, ATM-ul a fost pradă uşoară. Magazinul din care l-au furat nu are sisteme de alarmă.

Ușa de la intrare în magazin nu a fost un obstacol major pentru hoți. Este din sticlă, are două sisteme de prindere în zona superioară și cea inferioară. În doar câteva, secunde hoții au reușit să o înlăture și la doar trei metri distanță îi aștepta bancomatul, pe care l-au luat la fel de repede.

Angajaţii magazinului au găsit dimineaţa uşa spartă şi au anunţat poliţia. Anchetatorii şi-au dat seama repede că bancomatul nu era deloc în siguranţă acolo, în spatele unor uşi care pot fi uşor doborâte.

Au fost bruscate ușile astea, lovite cu ceva ori cu un căruț, cu picioarele”, spune un muncitor care a venit să înlocuiască ușile.

Anchetatorii au acum misiune grea. Martori nu există, iar camerele de supraveghere sunt inutile. Cei patru hoţi purtau cagule.

Celor patru bărbați nu le-a păsat câtuși de puțin că întreg magazinul este plin de camere de supraveghere. Imaginile sunt acum la polițiști și sunt procesate.