Sari la conținut

Klaus Iohannis a promulgat legea privind staţionarea şi tranzitul trupelor străine pe teritoriul României

Foto: Facebook/NATO

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României.

Actul normativ a fost adoptat recent de Parlament.

La articolul 2, a fost introdusă litera i, care stabileşte faptul că „prepoziţionarea înseamnă dispunerea produselor militare, echipamentelor şi materialelor din înzestrarea forţelor armate străine şi, după caz, prezenţa personalului de deservire în facilităţi aparţinând autorităţilor publice, în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării unor acţiuni”, potrivit Mediafax.

De asemenea, a fost aprobată modificarea articolului 3 din Legea 291/2007 în sensul că „înfiinţarea pe teritoriul României a unor astfel de organisme se face cu aprobarea Parlamentului, la propunerea preşedintelui României, la solicitarea ministrului Apărării Naţionale, cu avizul CSAT sau în baza tratatelor internaţionale la care România este parte, cu aprobarea preşedintelui, la propunerea ministrului Apărării Naţionale şi cu avizul CSAT”.

Preşedintele României informează Parlamentul despre decizie în termen de cinci zile de la luarea acesteia, iar dacă Parlamentul este în vacanţă, de la începerea sesiunii ordinare sau extraordinare, după caz”, se mai arată în textul de lege.

Totodată, proiectul de lege stipulează şi faptul că, în cadrul activităţilor specifice, Ministerul Apărării poate pune la dispoziţia forţelor armate străine, gratuit sau contra cost, după caz, poligoane, terenuri, clădiri, tehnică, armament, echipamente şi materiale, precum şi alte bunuri şi elemente de infrastructură din patrimoniul propriu.

Legea mai reglementează şi condiţiile în care forţele armate străine pot prepoziţiona produse militare, echipamente şi materiale şi vizează, totodată, şi optimizarea procedurii de notificare a Ministerului Justiţiei cu privire la eventualele fapte cu caracter penal săvârşite de un membru al forţelor armate străine care participă la operaţiuni executate pe teritoriul României.

În 18 mai, în baza acestei legi, preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, într-o scrisoare, aprobarea Parlamentului pentru înfiinţarea Unităţii de Integrare a Forţelor NATO şi a Comandamentului multinaţional de Divizie, cu indicative militare, în Garnizoana Bucureşti.