Sari la conținut

Klaus Iohannis: Nu sunt de acord cu modificarea Codului penal

Principalele declarații ale președintelui:

Primul pachet de legi promulgate – finanțarea partidelor, legea care reglementează alegerea administrațiilor locale și legea care reglementează partidele politice.

Toate cele trei legi au făcut parte din proiectele pe care le-am abordat cu partidele în cadrul consultărilor avute. Pentru mine e important ca modificările să ducă la o îmbunătățire. Nu sunt legi perfecte – au existat discuții legate de modul cum ar trebui să sune în final legea. Toate trei legile au fost promulgate fiindcă le consider un câștig. Legea privind finanțarea partidelor a fost retrimisă de mine în Parlament deoarece prima formă nu am găsit-o satisfăcătoare. Parlamentul a modificat legea și a ajuns înapoi la promulgare. A doua lege, referitoare la partide, conține modificări – cea mai importantă se referă la numărul de fondatori, un număr mic – 3.

La legea alegerilor locale - o noutate aparentă care înseammă de fapt revenirea la o formă mai veche – alegerea șefului CJ de către consilieri și nu direct de către alegători. Cred că legea reprezintă un progres și Parlamentul a modificat-o.

Legea serviciilor comunitare de utilități publice a fost tratată în spațiul public ca o intervenție pentru reglementarea incompatibilității aleșilor locali. Se referă la faptul că primarii și consilierii pot fi membri în CA al companiilor locale care se ocupă de utilități publice.

Am avut și eu o speță discutabilă cu ANI. Înalta Curte a tranșat chestiunea și a decis că nu am fost în incompatibilitate.

Această lege care mi-a fost trimisă și a ajuns a doua oară la președinție și nu am promulgat-o. Prima dată a ajuns la predecesorul meu, care nu a promulgat-o. Acum a ajuns la mine. Am serioase dubii în ceea ce privește constituționalitatea acestui act normativ. Am formulat o adresă către CCR pentru a verifica constituționalitatea actului.

Acest domeniu trebuie mai bine reglementat. Incompatibilitățile trebuie să fie mai bine clarificate după o discuție publică și formulate astfel încât toată lumea să înțeleagă.

Acest act normativ vrea să reglementeze o problemă folosind un subterfugiu. Alt aspect – un articol prevede derogări de la o lege organică, iar această modificare trebuie tratată ca o lege organică, ceea ce nu s-a întâmplat.

Nu pot să nu mă refer la câteva acte normative care sunt discutate și disputate – modificări la Codul penal și Codul de procedură penală. Nu sunt de acord cu aceste modificări. Sunt acte normative noi și trebuie lăsate să funcționeze un timp înainte de a vedea dacă e nevoie de modificări. Dacă vor ajunge la mine nu vor fi promulgate.

Întrebări:

Când veți lua o decizie cu privire la șefia DIICOT?

Săptămâna abia a început. Voi lua o decizie și o voi comunica public.

Codul silvic:

Discutarea subiectului defrișărilor ilegale nu se mai află doar la nivelul de intenție. Am avut săptămâna trecută o discuție cu Victor Ponta în legătură cu ordinea de zi a următorului CSAT, procedură legală, și am definitivat ordinea de zi. Ea conține o analiză a situației în domeniu. Așteptăm materiale pentru a avea o imagine mai clară asupra amplorii și pagubelor produse de defrișările ilegale.

Nu intenționez să sesizez CCR. E important, atâta vreme cât se mai poate discuta ceva, să vedem unde se mai poate rezolva ceva. S-a discutat foarte puțin de alt lucru sesizat, care deschide posibilitatea defrișărilor necontrolate pe suprafețe mai mici de 10 ha.

Ce părere aveți despre posibilitatea ca România să preia imigranți?

Părerea mea – România trebuie să fie solidară cu celelalte țări membre. Dacă se pune problema preluării suntem dispuși să discutăm. Un punct de vedere elaborat va fi formulat și transmis la următorul Consiliul European.

În urma discuțiilor din PNL, Cătălin Predoiu va mai fi desemnat premier dacă se schimbă majoritatea parlamentară?

Sigur că da.

Relația președinte-premier:

Este o relație instituțională. Dacă a suferit schimbări, este tot o relație instituțională. Am spus că vreau să fiu un președinte mediator, dar ferm când se impune.

Codul silvic a arătat că sunt probleme în care avem păreri diferite, dar părerile diferite pot duce la o soluție. Părerile politice diferite nu trebuie să ducă la sugestii de trafic de influență.

Protestatarii din Republica Moldova:

Este dreptul lor de a-și manifesta o opțiune politică. Mai multe este greu de transmis. Trebuie să fim conștienți că prima etapă pe care trebuie să o îndeplinim împreună este cea spre Europa.

Despre alegerile parțiale:

Abordarea Guvernului este greșită. Ar fi trebuit să organzieze alegeri parțiale în toate localitățile și județele în care sunt funcții alese vacante.

Cred că este o temă care poate fi discutată între partidele politice.

Despre o declarație a lui Traian Băsescu, potrivit căreia președintele României vorbește mai mult în Germania:

Întrebați-l pe Traian Băsescu, nu comentez.

Oprirea temporară a exporturilor de lemn:

Premierul m-a informat că vrea să emită un astfel de act. Dacă va ajunge la președinție, voi analiza această chestiune. În principiu, sprijin orice acțiune legală care duce la stoparea defrișărilor ilegale.

Despre amenințarea ISIS:

Nu sunt semnale că ar fi crescut riscurile pentru țara noastră.

Selecția pentru șefia DIICOT:

Procedura a fost stabilită de lege și a fost respectată. Mi s-a făcut o propunere, cred că e de datoria mea să analizez înainte de a face o alegere, am cerut documente de la CSM, am avut o discuție cu candidatul, voi lua o decizie.

Dacă mai e nevoie mă mai întâlnesc o dată, de două ori, de trei ori, până mă lămuresc.

Despre prima doamnă:

Nu cred că România este pregătită pentru o instituție a Primei Doamne. Prima doamnă există, este soția mea, Carmen. Am fost bucuros când am citit rezultatul sondajului, dar nu cred că trebuie instituționalizată această chestiune.

Defrișările ilegale:

Consider că tăierile ilegale de păduri reprezintă un atentat la siguranța națională.

După că facem analiza în CSAT vom ajunge la niște concluzii și se poate lua în considerare și o schimbare a legislației.

Cardul de sănătate:

Dl. ministru Bănicioiu a fost la mine, a prezentat situația. Implementarea cardului a fost prost pregătită, populația a fost insuficient de bine informată. O bună parte din sincopele care au apărut ar fi putut fi evitate.