Marcel Vela, despre violențele din ultimele zile: Au fost 10 acțiuni, foarte vizibile

Data publicării:
MInistrul de Interne Marcel Vela
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Ministrul de Interne Marcel Vela spune că infracțiunile cu violență au scăzut în acest an comparativ cu anii trecuți, iar despre violențele înregistrate în ultimele zile a spus că au fost „foarte vizibile, dar nu foarte multe”.

Ministrul de Interne Marcel Vela a declarat, miercuri seara, că infracțiunile cu violență înregistrate în acest an în România sunt mai puține decât cele din anii anteriori, potrivit Mediafax.

„Am făcut o comparație cu anii 2019, 2018, 2017 și 2016, așadar ultimii patru ani. În 2020 au fost cele mai puține infracțiuni la nivel național și cele mai puține infracțiuni cu violență”, a spus ministrul la TVR.

Referitor la violențele înregistrate în ultimele zile, Marcel Vela a precizat că acestea au fost „foarte vizibile, dar nu foarte multe”.

„În prima zi, sâmbătă, au fost doar 3, la care ne-am autosesizat în urma postărilor de pe rețelele sociale și la care am fost imediat prezenți, am luat măsuri și sunt cercetări penale în derulare. Duminică au fost 5 acțiuni, care au fost anchetate în urma sesizărilor la numărul 112, iar luni au fost doar două, tot sesizări la 112. Așadar, au fost doar 10 acțiuni sâmbătă, duminică și luni, acțiuni de impact mediatic, dar care, se întâmplau și în alți ani. În acest an noi am fost mai fermi pentru că a fost pusă în pericol și sănătatea publică”, a mai spus Marcel Vela.

Mai multe conflicte de stradă au avut loc în zilele de Paști, în București, Hunedoara sau Brașov. Inspectorul general al Poliţiei Române, chestor principal Liviu Vasilescu, anunța luni că peste 20 de persoane au fost reținute și au fost aplicate, în aceste cazuri, peste 50 de sancțiuni, iar cercetările continuă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita