Sari la conținut
News Alert

Mesajul premierului Dacian Cioloș cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor

Foto: Agerpres

„Salut cu prietenie comunitatea romă din țara noastră care sărbătorește astăzi două evenimente de identitate: Ziua Internațională a Romilor și Sărbătoarea Etniei Romilor din România. Apreciez în mod sincer că istoria noastră în comun, pe teritoriul actualului stat, numără peste șapte secole de conviețuire pașnică, în care au existat — și există, în continuare — reciproce împrumuturi lingvistice, culturale sau meșteșugărești. Pacea și diversitatea sunt câștiguri neprețuite pentru comunități, pe care Europa le-a inclus între valorile sale”, afirmă premierul în mesajul transmis, citat de Agerpres.

El admite existența unor ''regretabile umbre în trecutul României și al Europei cu nomazii romi'', care trebuie reamintite ''pentru a evita judecățile sumare care hrănesc intoleranța: sclavia romilor și deportările din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, soldate cu numeroase pierderi de vieți''.

''Sper să depășim anumite tendințe care s-au manifestat în unele dintre statele europene de a stigmatiza romii. Migrația sărăciei și excluziunea socială sunt realități cărora trebuie să le găsim soluții, nu pe care să le respingem ca indezirabile, din dorința unui confort temporar, lipsit de altruism, care nu slujește vreunui ideal sau principiu. Dintr-o altă perspectivă, să nu uităm de marile talente pe care le-a dat această etnie cu vădite înclinații artistice, sau de capodoperele literare, muzicale și cinematografice pe care le-a inspirat'', adaugă premierul.

Cioloș arată că Executivul acordă atenție minorităților din România și spune că ''Pachetul anti-sărăcie'' poate contribui substanțial la rezolvarea unor probleme în zona incluziunii sociale și accesului la educație, la dezvoltarea nivelului de trai al tuturor comunităților și etniilor din țara noastră.