Nereguli la Fondul de Contragarantare: Prime de milioane şi mese de protocol cu foie gras şi Davino Purpura  

Data publicării:
bani 5

 

Potrivit raportului Corpului de Control al Premierului, s-a aludat îndeplinirea principalului obiect de activitate al Fondului Român de Contragarantare de către conducerea instituţiei, prin mandatarea fondurilor de garantare pentru acordarea contragaranţiilor.

Este relevantă împrejurarea că Fondul Naţional de Garantare a Creditelorm pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, condus de Aurel Şaramet a acordat, în acelaşi timp, şi garanţii, în nume propriu, şi contragaranţii, în numele Fondului Român de Contragarantare, reprezentând 94,97%, din totalul contragaranţiilor acordate în perioada 2010 – 31.072013.

În raport este reţinut şi „excesul de salarizare înlesnit de nestabilirea limitelor generale ale remuneraţiilor membrilor directoratului”.

În perioada decembrie 2009 – 31 august 2013, Fondul a cheltuit 4,6 milioane de lei pentru remuneraţii-indemnizaţii ale membrilor Consiliului de supraveghere, precum şi pentru prime trimestriale acordate preşedintelui Consiliului.

Astfel, Ionel Popescu, preşedinte ale Consiliului de supraveghere până în 30 aprilie 2013 a primit prime de 1,8 milioane de lei, Aurel Şaramet şi Lucian Cojocaru, câte 474.729 lei.

„Membrii Consiliului de supraveghere nu au avut nicio limitare în stabilirea retribuţiilor cuvenite reprezentanţilor Directoratului”, se arată în raport.

În perioada 1.01.2010 – 31-08.2013, personalul Fondului a beneficiat de prime pentru realizări profesionale deosebite în cuantum de 1,3 milioane de lei.

„Primele pentru realizări profesionale deosebite au fost acordate în condiţiile în care acordarea contragaranţiilor, obiectul principal de activuitate al Fondului Român de Contragarantare, s-a realizat, în proporţii covârşitoare, de către alte entităţi, respectiv cele trei fonduri de garantare, mandatae în acest sens”, se arată în document.

Alte aspecte menţionate în raport se referă la înregistrarea ilegală a unor chetuieli de protocol reprezentând mese servite la restaurant sau în regim catering la care au participat membrii organelor de conducere şi administrare ale Fondului.

În perioada 2010 – 2012 au fost înregistrate cheltuieli de protocol în cuantum de 66.076 de lei, reprezentând contravaloarea a 25 de mese servite la restaurant sau în regim catering,

Cu ocazia meselor servite la restaurant sau în regim catering s-au consumat foie gras cu fructe confiate, muşchi de vită, piept de raţă, chateaubriand, purcel la cuptor, pară în sos de vin, băuturi alcoolice, ca de exemplu Davino Domaine Ceptura şi Davino Purpura, la preţ de 100 lei-sticla", se arată în raport.

Un alt aspect consemnat în raport se referă la paguba cauzată prin despăgubirea ilegală a lui Nicolae Presecan, care a avut un mandat în Consiliul de Supraveghere de 4 ani, deşi, legal, durata era de doi ani.

Corpul de Control va sesiza parchetul instanţei supreme pentru a face cercetări cu privire la aspectele semnalate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Chris Pratt, devastat de moartea dublurii sale. Cascatorul Tony McFarr a fost găsit mort în casă: „A fost o...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...