O stradă din Craiova a fost „asfaltată” cu plăci de beton de la o linie de tramvai

Data publicării:
strada din dale craiova

Când au văzut cum sunt descărcate din camioane zecile de plăci din beton, locuitorii de pe strada Dobrogei din Craiova au crezut că primăria vrea să înfiinţeze o nouă linie de tramvai. Însă şi mai mare le-a fost bucuria când au aflat că, de fapt, betonul le va servi drept şosea şi trotuar.

„Eu merg la serviciu pe drumul acesta și nu vă spun cât de mult mă înămoleam. Am stricat multe perechi de încălțăminte, dar să se facă bine până la capăt, să fie pietriș, nisip de o parte și de alta, să fie frumos”, spune o localnică.

Circulăm mult mai bine, față de gropile care erau, ne ajută mult mai mult”, spune un șofer.

Aşa că, de două luni, muncitorii instalează de zor şoseaua din materiale reciclate, iar sute de tone de beton care altfel s-ar fi transformat în deşeuri şi-au găsit o nouă misiune la periferia Craiovei. La primăvară, promite edilul municipiului, modernizarea va continua.

„Acea stradă era cu foarte multe denivelări și am spus că e mult mai simplu să punem acele betoane, la primăvară să tragem un strat de asfalt, astfel încât să aibă o stradă betonată, care rezistă 100 de ani de acum încolo”, declară Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.

Până acum, trei kilometri de stradă au fost construiţi cu dalele de beton recuperate de la linia de tramvai. Iar cum succesul operaţiunii pare garantat, municipalitatea plănuieşte deja să aplice reţeta şi la alte străzi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita