Oficial britanic: Speculațiile „stridente” din presă privind migrația nu reflectă realitatea

Data publicării:
bercow-3595188-AFP Mediafax Foto-Stefan ROUSSEAU

„Îmi displac profund stereotipurile, caricaturile lucrătorilor sau oamenilor din alte ţări. Au existat îngrijorări legate de nivelul migraţiei şi de nevoia de a echilibra principiul liberei circulaţii a lucrătorilor, care este un principiu important pentru toţi membrii UE, cu nevoia de a proteja ordinea, de a recunoaşte limitarea spaţiului şi de a proteja coeziunea socială. Nu o să îmi cer scuze pentru faptul că au existat discuţii, iar Guvernul Marii Britanii are de gând să protejeze integritatea graniţelor noastre şi să protejeze principalele noastre interese, dar nu cred că tonul belicos şi strident al articolelor de ziar din Marea Britanie reflectă neapărat realitatea a ceea ce s-a întâmplat sau a ceea ce s-ar putea întâmpla”, a afirmat John Bercow, într-o conferinţă de presă la Camera Deputaţilor, potrivit MEDIAFAX.

El a răspuns, astfel, unei întrebări referitoare la cum vede articolele neprietenoase din ziarele britanice despre muncitorii români.

„Cred că lucrurile trebuie să fie controlate şi monitorizate în privinţa migraţiei, orice stat care vrea să-şi protejeze propriul popor să facă asta, dar există şi mari avantaje şi vreau să subliniez faptul că a existat un val important de emigranţi veniţi în Marea Britanie din ţările nou intrate şi de multe ori aceştia au venit cu aptitudini şi cu un angajament, cu o implicare pe care nu le-am găsit mereu în propria noastră forţă de muncă”, a adăugat Bercow.

„Mass-media îşi are propriul rol într-o societate liberă, acest lucru este foarte potrivit, dar media nu sunt Guvernul, nu sunt Parlamentul. Eu sunt aici în calitate de prieten al României şi în calitate de om care se uită şi la beneficiile emigraţiei”, a mai spus preşedintele Camerei Comunelor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Jennifer Lopez si Ben Affleck sunt la un pas de divort. Un apropiat al cuplului Bennifer a rupt tacerea: “S-a...