Paguba în dosarul „Terenurilor”, greu de recuperat

Data publicării:
terenuri paguba 1

Statul a pus sechestru pe două terenuri pe care George Becali le deţine în oraşul Voluntari, în valoare de peste 430.000 de euro, potrivit evaluărilor oficiale din urmă cu trei ani. Între timp, însă, preţurile s-au înjumătăţit, din cauza crizei economice. În anii de vârf ai pieţei imobiliare, lucrurile stăteau cu totul altfel.

„Prin anii 2000-2003 se tranzacţionau în cenţi, cel puţin proprietăţile mari se tranzacţionau în cenţi, iar prin anii de boom, 2006-2008 a ajuns preţul la terenuri şi la peste o mie de euro pe metru pătrat”, afirmă Sânziana Oprea, expert imobiliar.

Cele două proprietăţi aflate sub sechestru nu au legătură cu schimburile de terenuri pe care George Becali le-a făcut cu Ministerul Apărării Naţionale.

Afacerea de atunci viza o suprafaţă de aproape 29 de hectare de teren arabil intravilan, din zona Voluntari.

În acordurile de predare încheiate în acea perioadă, Ministerul Apărării Naţionale declara că suprafeţele respective făceau parte din circuitul extravilan, pentru a da senzaţia că valorează la fel cât pământurile pe care le oferea George Becali. În realitate, statul a ieşit în pagubă cu aproape un milion de dolari, în timp ce averea finanţatorului clubului Steaua a continuat să crească mai ales pe seama afacerilor imobiliare.

George Becali are peste 200 de hectare de teren în zona Voluntari. La acestea se adaugă şi trei terenuri intravilane în Bucureşti, un teren agricol în Otopeni şi alte trei terenuri intravilane în Piteşti, Baloteşti şi Brăila. În total, peste 400 de hectare de pământ.

Citiți și

CONDAMNAT LA TREI ANI DE ÎNCHISOARE. George Becali, prima noapte după gratii

George Becali şi-a petrecut prima noapte după gratii. Nu are televizor în celulă

De la mărire, la decădere. George Becali și ambițiile politice

George Becali, avere din imobiliare

V. Ponta, despre simpatia față de G. Becali: „Asta chiar nu cred că e infracțiune”

Viața lui Gigi Becali: cioban, patron de club, condamnat

Terenuri puse sub sechestru:

- teren în suprafaţă de 782,79 mp

- teren în suprafaţă de 296,52 mp

Valoare totală estimată 431.724 euro

Ce avere are George Becali din terenuri

Voluntari

1 teren agricol: 205 ha

1 teren forestier: 22 ha

1 teren extravilan: 12 ha

Trei terenuri intravilane în Bucureşti: 41 hectare

1 teren agricol în Otopeni: 10 ha

1 teren intravilan în Baloteşti: 25 ha

1 teren intravilan în Piteşti: 100 ha

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...