Peste o sută de români din SUA solicită ridicarea imunităţii deputatului Gheorghe Coman

Data publicării:
petitie coman 1

Corupţia parlamentarilor români, în speță cazul lui Gheorghe Coman, prins de procurori în timp ce lua mită, dar care nu a putut fi arestat pentru că beneficiază de imunitate, i-a scandalizat şi pe românii din Statele Unite

Peste 100 de români-americani i-au adresat astăzi o scrisoare lui Valeriu Zgonea, solicitându-i să supună de urgenţă la vot în Camera Deputaţilor ridicarea imunităţii parlamentare a deputatului Gheorghe Coman (PC).

Acesta a fost prins pe dată de 19 decembrie luând mită, însă procurorii DNA nu l-au putut aresta datorită faptului că se bucură de imunitate parlamentară.

„Vă solicităm [...] să faceţi toate demersurile necesare discutării de urgenţă a acestui caz în comisia juridică şi să supuneţi la vot în Camera deputaţilor ridicarea imunităţii parlamentare a deputatului Gheorghe Coman (pc), astfel încât acesta să poată fi cercetat la fel că oricare alt cetăţean asupra căruia există dovezi că ar fi înfăptuit o fapta penală”, au spus românii-americani în solicitarea lor.

Chiar dacă Statutul Parlamentarilor prevede că trebuie aşteptat 8 zile până la votul de ridicare a imunităţii, „acesta este un termen maximal care nu împiedică legiutorii să ia decizia ridicării imunităţii acestui deputat chiar şi în plenul din 20 decembrie”, au continuat românii-americani.

Semnatarii scrisorii au argumentat că un vot urgent de ridicare a imunităţii parlamentare a deputatului Gheorghe Coman „este necesar şi pentru recredibilizarea României pe plan extern, după ce cancelariile occidentale au acuzat la unison votul din 10 decembrie din Camera Deputaţilor, când s-a aprobat modificarea Codului Penal astfel încât politicienii să fie şi mai greu de anchetat pentru corupţie”.

„Prezenţa în Parlamentul României, la începutul noului an, a acestui deputat prins în flagrant pentru luare de mită ar fi încă o pată neagră pe această instituţie în care românii cred din ce în ce mai puţin”, se arată în document.

Românii-americani au solicitat în scrisoarea către Valeriu Zgonea şi ca, odată cu votul pentru ridicarea imunităţii parlamentare a deputatului Gheorghe Coman, să se supună „din nou la vot ridicarea imunităţii parlamentare a tuturor deputaţilor pentru care s-au trimis astfel de solicitări de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, astfel încât aceştia să poată fi cercetaţi pentru faptele lor.

În finalul scrisorii lor, românii-americani au solicitat ca „votul pentru ridicarea imunităţii acestor parlamentari să se facă la vedere, astfel încât să ştim şi noi cine a votat pentru sau împotriva ridicării imunităţii”.

Iniţiativa acestui demers a fost pornit de Pr. Chris Terhes, preşedintele Romanian Greek-Catholic Association, organizaţie non-profit din California care pledează la nivel internaţional pentru respectarea libertăţii religioase în România.

„Deşi pe Coasta de Est deja era trecut ora 9 p.m., am rămas surprins că în mai puţin de patru ore s-au strâns peste 100 de semnături on-line pentru susţinerea acestui demers”, a spus Pr. Terhes. „Acest lucru dovedeşte că românii-americani continuă să fie interesaţi de ceea ce se întâmplă în România”.

„Cu toţii avem familii rămase în ţară, iar corupţia politicienilor români afectează inclusiv familiile noastre, ca atare nu putem rămâne pasivi şi indiferenţi în faţă acestui rău care macină societatea românească”, a conchis pr. Terhes.

Nici românii-americani semnatari ai scrisorii nu au avut cuvinte de laudă la adresa acestor politicieni acuzați de corupţie.

Petiţia on-line de susţinere a demersului românilor-americani poate fi accesată aici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Irinel Columbeanu are datorii la azilul unde locuiește: „Se străduiește să facă rost de bani”
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Sophie Turner a facut primele dezvaluiri despre despartirea de Joe Jonas: “Au fost cele mai grele zile din...