Sari la conținut
News Alert

Polițist arestat preventiv, după decesul unui tânăr în Secţia 10 de Poliţie

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB), a doua zi după decesul tânărului, a fost efectuată autopsia medico-legală, la Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici”. În urma analizei necropsiei şi a cercetărilor făcute de procurorii de la PTB şi de Serviciul Omoruri din Poliţia Capitalei, anchetatorii au decis să înceapă urmărirea penală faţă de un agent de poliţie al Secţiei 10.

Agentul de poliţie în cauză are calitatea de inculpat şi este cercetat în stare de arest preventiv, măsură dispusă de Tribunalul Bucureşti la data de 11.03.2014. Anterior, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus reţinerea acestuia pentru o perioadă de 24 de ore”, precizează Parchetul, citat de Mediafax.

Şeful Poliţiei Capitalei, Mihai Pruteanu, a dispus, imediat după incidentul din 4 martie, în care un tânăr a murit la Secţia 10, verificări cu privire la modul de respectare a procedurilor legale de către întregul personal al secţiei, potrivit unui comunicat de presă.

Imediat după producerea incidentului din data de 4 martie au fost demarate verificări cu privire la modul de respectare a procedurilor legale de către întregul personal al Secţiei 10 Poliţie, urmând a fi dispuse măsuri în consecinţă”, se arată în comunicatul transmis de Poliţia Capitalei.

Pe de altă parte, potrivit reprezentanţilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB), tânărul de 26 de ani, care încasa taxe de parcare ilegale în Bucureşti, a decedat după ce un agent al Secţiei 10 de Poliţie l-ar fi bătut, acesta din urmă fiind cercetat penal pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.