Polițiștii au găsit rolele băiatului de 8 ani, dat dispărut de peste 24 de ore la Pecineaga, în jud. Constanța

Data publicării:
copil-disparut-pecineaga

Rolele băiatului de 8 ani care a dispărut sâmbătă din localitatea constănțeană Pecineaga au fost găsite, duminică, de polițiști pe o stradă din apropierea locuinței copilului.

Strada e situată la mai puțin de un kilometru distanță de locuința acestuia, au declarat, corespondentului MEDIAFAX, surse din rândul anchetatorilor. 

Copilul a dispărut sâmbătă, în jurul orei 15:00, din fața casei, unde ieșise să se joace. De atunci, peste 150 de polițiști și jandarmi, alături de voluntari, au fost implicați în căutarea băiatului.

Bițică Iulian Alexandru locuia cu tatăl său după ce părinții s-au despărțit. Sâmbătă, băiatul a ieșit la joacă la orele prânzului, apoi, după lăsarea intunericului a fost văzut de una dintre vecine. Localnicii iau în calcul orice variantă, inclusiv să fi căzut într-un canal de irigații din zonă.

În operațiunea de căutare au fost folosite camerele de termoviziune ale Gărzii de Coastă, trei câini de urmă și un elicopter care a survolat zona. Au fost verificate terenurile extravilane, imobilele persoanelor cunoscute de minor, dar și clădiri dezafectate, părăsite sau în construcție din localități învecinate, iar căutările au fost extinse și în localitățile Ovidiu, Hârșova și Neptun.

Polițiștii constănțeni au audiat și mai mulți martori în încercarea de a stabili împrejurările dispariției.

Potrivit reprezentanților IPJ Constanța, acțiunea de căutare a băiatului continuă și în noaptea de duminică spre luni.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii: „Atâția bujori înfloriți nu am văzut...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”