Sari la conținut

Prinţul Charles descoperă Cluj-Napoca

Prinţul Charles descoperă un nou oraş românesc. Moştenitorul Coroanei Britanice vizitează pentru prima dată Cluj Napoca, la invitaţia Universităţii Babeş-Bolyai, care i-a conferit titlul Doctor Honoris Causa. În faţa universităţii l-au aşteptat oamenii de rând, care au vrut să-l cunoască pe prinţ.

Prinţul Charles a ajuns la Cluj-Napoca pe Aeroportul Internaţional Cluj, el fiind întâmpinat la intrarea în clădirea UBB de către doi tineri îmbrăcaţi în costume populare specifice zonei Maramureşului, ei servindu-l pe prinţ cu pâine şi sare.

Ceremonia a început în jurul orei 16.00, printre cei prezenţi numărându-se primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, prefectul judeţului, Gheorghe Vuşcan, Mitropolitul Clujului IPS Andrei Andreicuţ, dar şi ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell.

“Am fost întrebat adesea ce mă aduce atât de des în România, ce anume face ca acest loc să fie atât de special? Răspunsul e, pentru mine, foarte simplu: voi, prietenii mei români; patrimoniul vostru cultural şi natural, tradiţiile voastre, dar şi capacitatea voastră de inovare şi schimbare. Tot ceea ce reprezentaţi voi după secole întregi de istorie - identitatea voastră şi întregul vostru potenţial. Toată energia pe care o puteţi pune în mişcare pentru a schimba ceva. Acestea sunt lucrurile care vă fac cu adevărat speciali în întreaga lume”, a afirmat Alteţa Sa Regală cu ocazia discursului rostit în cadrul ceremoniei.