Profesor acuzat. Elevă: Ne întreba dacă ne spălăm în zonele intime, de câte ori o facem

Data publicării:
masina de politie_fb

E anchetă la Şcoala Gimnazială „Vasile Goldiş” din Alba Iulia. Mai mulţi copii îl acuză pe profesorul de sport că le pipăie pe fete în timpul orelor şi că le pune întrebări obscene. Bărbatul nu este la prima abatere. Din 2012 şi până în 2014 a fost sub supraveghere, după ce ar fi lovit mai mulţi copii de clasa a doua. Nu a avut nicio abatere, aşa că s-a întors titular la catedră. De data aceasta, dacă acuzaţiile se vor dovedi întemeiate, riscă să fie dat afară din învăţământ. Vă avertizăm, urmează detalii care vă pot afecta emoţional.

Totul a ieşit la iveală după ce mai mulţi părinţi s-au plâns că profesorul de educaţie fizică se comportă ciudat şi le vorbeşte vulgar elevilor.

Elevă: „M-am accidentat la picior, iar acesta mi-a pus mâna pe fund. Şi m-am mai accidentat o dată la spate, iar acesta mă pipăia pe picioare şi efectiv îmi strângea picioarele şi făcea ca un fel de semne obscene. Şi nu înţeleg de ce. La fetele din clasă se întâmplă de multe ori să mai pună mâna pe orice parte a corpului pe care nu ar fi ok să pună mâna şi ne pune întrebări intime la care noi nu răspundem.

Dacă ne spălăm la ..zonele intime şi dacă ...nu ştiu, de câte ori o facem”.

Profesorul neagă acuzaţiile

Reporter: Deci nu e adevărat nimic?

Profesorul acuzat: Este ceva, un pic de adevăr este. Cam 10%.

Reporter Care este partea de adevăr? 

Profesorul acuzat: Partea de adevăr este că m-am apropiat de o elevă ca şi o felicitare...a fost bolnavă o vreme, pe urmă a venit la oră şi mi-a zis că poate să facă educaţie fizică şi atunci i-am pus mâna pe umăr şi i-am zis: bravo”.

În urmă cu 6 ani, dascălul a fost acuzat că a lovit patru copii de clasa a doua.

Ramona Popa, directorul Şcolii gimnaziale „Vasile Goldiş” diin Alba Iulia: „A mai avut în 2012 o condamnare pentru lovirea unor copii, zice el corecţie cu mătura, care s-a soldat cu un dosar penal şi cu o condamnare de 4 luni cu suspendare. A avut doi ani de supraveghere în care nu a mai făcut nimic, drept urmare i s-a ridicat pedeapsa şi a avut dreptul de a profesa în continuare.”

Cazul e anchetat de Inspectoratul Şcolar.

Daniel Fonoage, purtător de cuvânt al ISJ Alba: „Urmează să se facă cercetări privind fapta respectivă, iar în urma cercetărilor se vor lua măsurile legale. Iar asta poate duce inclusiv la desfacerea contratului de muncă”.

Subcomisar Luminiţa Prodan, de la IPJ Alba: „La Poliţia municipiului Alba iulia a fost întcmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de corupere sexuală a minorilor”.

În cei douăzeci de ani de activitate, prin mâinile profesorului de sport au trecut mii de copii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...