Sari la conținut
News Alert

Prognoza METEO pentru lunile de iarnă. Va ninge mai mult în nord şi centru


Decembrie

Temperaturile medii lunare vor fi în general apropiate de normele climatologice, iar în sud-estul şi local în sudul şi vestul ţării valorile termice pot fi mai ridicate decât acestea.

Cantităţile lunare de precipitaţii vor înregistra valori peste mediile multianuale în centrul, vestul şi local în sudul şi sud-estul ţării, iar în restul teritoriului acestea vor fi normale.

Ianuarie

Temperatura aerului va avea în general valori apropiate de mediile climatologice în centrul, nordul şi local vestul ţării, iar în rest valorile de temperatura pot fi peste norme.

Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi în general apropiate de mediile multianuale în estul, sud-estul şi sudul ţării, iar în restul regiunilor vor avea o tendinţa de excedent.

Februarie

Temperatura medie lunară a aerului se va situa în general în limite apropiate de mediile climatologice, exceptând sud-estul, sudul şi local vestul ţării, unde valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale.

Cantităţile lunare de precipitaţii vor prezenţa în general o tendinţa spre excedent, exceptând estul, sud-estul şi local sudul ţării, unde acestea vor fi apropiate de mediile multianuale.