Sari la conținut

Proiect: Lifturi noi, odată cu anveloparea termică

Într-un bloc bucureştean din cartierul Titan, camera liftului ascunde poveşti la care locatarii nu se gândesc atunci când urcă în cabina ascensorului.

„Avem motorul, reductorul... după cum vezi curge ulei de prin toate încheieturile, nu ai ce să-i mai faci. Şi aici este sistemul care ştie să oprească la staţie: ăsta trebuie neapărat schimbat. Cea mai mare problemă este aici, multitudinea de contacte. 8...7... E o greutate enormă în plus şi nu are timp să oprească”, explică Ionuţ Ecobici, directorul unei companii de ascensoare.

Precizia de oprire în staţie depinde de contactorii electrici, care arată ca lanţul de la bicicletă, şi care se uzează foarte repede, spun specialiştii. În plus, piesele de schimb sunt de multe ori improvizate pentru că nu se mai fabrică.

„Panoul vechi, relee, siguranţe din 1986”, adaugă Ionuţ Ecobici.

Deşi durata de funcţionare a unui lift este de cel mult 12 ani, majoritatea ascensoarelor au fost construite în anii 70-80.

În România sunt mai puţin de 35.000 de lifturi, însă peste 90% dintre acestea au durata de viaţă depăşită. Din păcate, foarte puţine asociaţii de proprietari îşi permit să investească aproximativ 20.000 de euro pentru schimbarea liftului cu unul nou.

Iar pericolele nu se opresc aici. De exemplu, dacă un lift are limitatorul de viteză stricat şi depăşeşte un metru pe secundă în coborâre, în mod normal trebuie să acţioneze frânele numite paracăzătoare.

„Am găsit exemple în care inclusiv paracăzătoarele, adică frâna de urgenţă care este sub cabină au fost scoase. Acel lift, dacă se întâmpla ceva cu cablurile se ducea până jos, nu avea ce să îl mai oprească”, spune Ionuţ Ecobici.

În centrul Capitalei, locatarii au instalat un lift nou din banili strânşi de la firmele care au postat anunţuri publicitare pe bloc.

„Acest ascensor poate fi dotat şi cu un UPS în caz de lipsă a tensiunii. UPS-ul duce ascensorul la cea mai apropiată staţie şi deschide uşile, astfel că oamenii nu mai stau blocaţi înăuntru să aştepte intervenţiile”, mai spune Ionuţ Ecobici.

Întreţinerea unui lift nou costă sub 200 de lei lunar, de peste două ori mai puţin decât cele vechi.